Target
7 000
RON
195 RON

Peda citește

Asociația Prietenii CNPAS Sibiu

Susține Alergător Înscrie Alergător

Peda citește

Asociația Prietenii CNPAS Sibiu

"Peda citește" e mai mult decât un cerc de lectură: e o comunitate de cititori și un proiect care contribuie la transformarea Colegiului Național Pedagogic "Andrei Șaguna" din Sibiu într-o școală creativă (Ken Robinson). La Peda citește se nasc cititori atenți și se pregătesc adulți cu o cultură solidă, cu pasiune pentru literatură, cu discernământ, spirit civic și dorință de implicare în viața cetății. Proiectul de anul acesta își propune să le asigure elevilor din cercul de lectură accesul la mii de cărți prin intermediul aplicației Voxa.

Asociația Prietenii CNPAS Sibiu
Asociația Prietenii CNPAS Sibiu

Asociația Prietenii CNPAS Sibiu a fost constituită cu scopul de a spriini procesul instructiv-educativ din cadrul Colegiului Național Pedagogic "Andrei Șaguna" prin crearea unui parteneriat viabil între părinți, cadre didactice și elevi, în vederea dezvoltării relațiilor de colaborare între școală și comunitate. Printre obiectivele asociației se numără: identificarea surselor de finanțare extrabugetară și implicarea directă în îmbunătățirea, modernizarea și întreținerea bazei materiale a școlii; sprijinirea parteneriatelor educaționale dintre unitățile de învățământ și instituțiile cu rol aducativ pe plan intern și internațional; dezvoltarea relațiilor de colaborare cu alte organizații guvernamentale și nonguvernamentale, române și străine; menținerea legăturilor cu foștii elevi ai școlii și părinții acestora și implicarea lor în activitățile organizației; susținerea unității de învățământ în activitatea de consiliere și orientare socioprofesională, de integrare socială a elevilor; susținerea manifestărilor științifice, culturale, artistice și sportive; acordarea de burse școlare și premii anuale și de excelență elevilor cu rezultate bune la învățătură, organizarea unor expoziții.

Este secretul lui Polichinelle: învățământul românesc e dificil de reformat. Problemele sunt multiple: de la procentul infim alocat în fiecare an educației până la analfabetismul funcțional, abandonul școlar, lipsa de atractivitate a școlii pentru elevi ș.a. Proiectul "Peda citește" vine în întâmpinarea acestor probleme sistemice prin accentul pus pe activități extrașcolare, prin mobilizarea elevilor și a cadrelor didactice, prin lecția de alfabetizare civică a participării la un proiect comunitar, prin deschiderea porților școlii în afara orelor de curs: pentru cercuri de lectură, ateliere de teatru, întâlniri cu scriitori ș.a. Toate aceste oferte educative vor crește gradul de implicare, motivația de învățare a elevilor, interesul pentru cultură și sport.
Proiectele înscrise la maraton produc deja schimbări: la cercul de lectură elevii au avut ocazia să discute despre cărțile citite și să se întâlnească cu scriitorii. "Peda creativ" și "Doza de teatru" au continuat procesul de atragere a elevilor în activități extrașcolare al căror beneficiu este evident: elevii sunt mai interesați de artă,de cultură, de proiecte comunitare și voluntariat. Proiectele au generat schimbări durabile în comunitate prin efect de reverberație: elevii și-au motivat familiile să-i susțină și să fie mai aproape de școală. Proiectul din acest an continuă aceste demersuri începute în anii trecuți.
• abordarea, în procesul educațional, a diferitelor tendințe educaționale ce duc spre o școală creativă și o dezvoltare mai armonioasă a elevilor;
• organizarea unui cerc lunar de lectură pentru liceeni;
• creșterea interesului elevilor pentru lectură și sport;
• angrenarea a cel puțin 50 de elevi în activitățile de promovare a proiectului înscris la maraton pentru consolidarea spiritului civic al acestora (alfabetizare civică);
• solidarizarea colectivului profesoral în jurul unui proiect comun;
• creșterea vizibilității colegiului prin participarea la maraton, prin popularizarea proiectului pe rețelele de socializare și în revistele locale ("Zile și nopți", "Tribuna", "Turnul sfatului", "Sibiul în imagini", "Exercițiul 18" ș.a.).
  1. Inaugurarea proiect&cerc de lectură 01 October 2025 - 01 October 2025

    Proiectul "Peda citește" va fi inaugurat la începutul lunii octombrie, în prezența elevilor și cadrelor didactice care au participat la maraton. Se vor achiziționa produse alimentare pentru această ocazie (sucuri, prăjituri ș.a.)

  2. Achiziționarea unor abonamente Voxa 01 October 2025 - 31 December 2025

    Se vor achiziționa abonamente Voxa pentru membrii cercului de lectură.

  3. Cerc de lectură (întâlniri lunare în afara programului școlar) 01 October 2025 - 15 June 2026

    Pe tot parcursul anului școlar 2025-2026 vor avea loc întâlnirile lunare ale cercului de lectură.

Running Icon

4 alergători înscriși

Alergător Cursă
Maria - Alesia Suciu Alergător
Susține
Sara Valentina Sacelean Alergător
Susține
Mihai Sacelean Alergător
Wenglor 10K 10 km
Susține
Sebastian Folea Alergător
Wenglor 10K 10 km
Susține
Not found Icon

Nu au fost găsite rezultate

  • Grupul țintă: Grupul țintă este reprezentat de elevii Colegiului Național Pedagogic "Andrei Șaguna" din Sibiu. Proiectul își propune să mobilizeze minimum 50 de elevi care să participe la maraton în calitate de voluntari, alergători și/sau fundraiseri. Acești elevi vor avea posibilitatea să participe, pe tot parcursul anului școlar 2025-2026, la cercul de lectură al școlii.
  • Vârsta 15-18: 50
  • Total beneficiari direcți: 50
  • Beneficiarii indirecți: Beneficiarii indirecți vor fi părinții și frații elevilor participanți la acest proiect, profesorii din școală, precum și întreaga comunitate locală. Un abonament Voxa poate fi folosit nu doar de elevul din cercul de lectură, ci și de întreaga sa familie. Acest fapt va crește accesul familiilor la cărți.