Target
15 000
RON
4 168 RON

Grădina grădiniței mele

Asociația Magical Fairy Garden

Susține Alergător Înscrie Alergător

Grădina grădiniței mele

Asociația Magical Fairy Garden

O grădină de poveste, chiar în curtea grădiniței lor, în care să se dezvolte armonios, să socializeze, să se relaxeze, să călătorească prin fascinanta lume a poveștilor, dar și să aibă parte de multe activități creative și senzoriale sub îndrumarea educatoarelor dragi, e visul copiilor din cadrul celor 2 grădinițe „surori” nr. 19 (cu program prelungit din strada Kiev 17, Sibiu) și nr. 2 (cu program normal, din strada Reconstrucției nr. 21, Sibiu ).
Prin intermediul acestui proiect, cu ajutorul asociației de părinți Magical Fairy Garden, posibilitatea de a petrece mai mult timp de calitate afară, esențială pentru dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională a micuților, poate deveni realitate.

Asociația Magical Fairy Garden

Asociația Magical Fairy Garden a fost recent creată de către părinți, dar nu numai, ai copiilor din cadrul celor 2 instituții de învățământ preșcolar ( Grădinița nr. 19 și Grădinița nr. 2) cu scopul de a sprijini activitatea educativă și tehnico-administrativă desfășurată aici. Avem multe obiective și dorință de implicare, alături de cadrele didactice care își desfășoară activitatea alături de copiii noștri.

Nevoia amenajării acestor 2 spații outdoor, în curțile celor 2 locații, este o dorință mai veche a comunității de părinți și a corpului didactic.
Spațiul verde al grădiniței nr. 2 are nevoie mai mare de renovare, fiind în condiții mult mai precare decât spațiul verde al grădiniței nr. 19, cu jucării vechi și ruginite, degradate sau chiar lipsă, ceea ce îi împiedică pe cei mici să petreacă prea mult timp pe afară.
Avem nevoie de locuri atractive pentru copiii noștri, colorate, pline de viață și de veselie, care să le stimuleze dezvoltarea și să le încurajeze curiozitatea și dorința de explorare a mediului înconjurător, toate acestea, în cadrul activităților didactice desfășurate afară, în aceste spații.
Prin implementarea proiectului ”Grădina grădiniței mele” considerăm că toți preșcolarii celor 2 instituții vor avea ocazia să petreacă mai mult timp afară, vor desfășura activități didactice într-un cadru mai puțin formal și formalizat, activități care le vor facilita dezvoltarea creativității, imaginației, conectării, învățarea într-un mediu creativ și atractiv, socializarea cu ceilalți copii, dezvoltarea competențelor socio-emoționale și de protejare a mediului și chiar stabilirea unor mai bune conexiuni copil-copil și copil-educator.
Mediatizarea proiectului și a evenimentului Maratonul Internațional Sibiu pe toate căile de comunicare posibile (online pe site-ul grădiniței, pe pagina asociației, în media și offline prin afișe, flyere și încurajarea părinților să participe alături de copiii lor).
Realizarea lucrărilor de amenajare (ne vom baza în special pe mână de lucru din interiorul grădinițe, prin implicarea voluntară a părinților, cadrelor didactice și a copiilor, unde este posibil)
Diseminarea rezultatelor și inaugurarea zonelor, odată cu începerea noului an de învățământ
Dacă suma strânsă în urma evenimentului Maraton Internațional Sibiu va fi mai mică decât cea estimată ca necesar, vom prioritiza și etapiza efectuarea amenajărilor, urmând ca proiectul să fie implementat integral din alte sponsorizări sau proiecte.
  1. Mobilizare 01 March 2024 - 26 May 2024

    Mobilizarea părinților, a cadrelor didactice și chiar și a copiilor (unde va fi posibil acest lucru) și stimularea implicării a cel puțin 25% din aceștia

  2. Analizare prețuri 01 June 2024 - 01 July 2024

    Analizarea costurilor de pe piață legate de materialele și echipamentele ce vor fi achiziționate

  3. Pregătire teren 01 June 2024 - 01 July 2024

    Pregătirea și curățarea spațiilor verzi din interiorul celor 2 instituții, iar la grădinița nr. 2 eliminarea echipamentelor – leagăne, mese deteriorate și ruginite

  4. Achiziții 01 July 2024 - 15 July 2024

    Achiziționarea materialelor și echipamentelor necesare implementării proiectului

  5. Implementare proiect 15 July 2024 - 15 August 2024

    Amenajarea grădinilor celor 2 grădinițe cu toate cele achiziționate și a spațiilor de învățare senzorială din cadrul acestora

  6. Diseminare rezultate 15 August 2024 - 01 September 2024

    Diseminarea rezultatelor în mass- media (presa locală Tribuna, 100% Sibiu, apariții radio sau TV) și pe rețelele de socializare

  7. Inaugurare 01 September 2024 - 02 September 2024

    Inaugurarea zonelor odată cu începerea anului de învățământ

  8. Oferirea de momente frumoase celor mici 15 September 2024 - 15 December 2030

    Desfășurarea activităților didactice afară, cât mai mult posibil, în noile grădini din interiorul grădinițelor, urmărindu-se astfel dezvoltarea armonioasă a copiilor din toate punctele de vedere și pe toate planurile

Running Icon

45 alergători înscriși

Alergător Cursă
Alexia Hodirnau Alergător
Susține
Irina Boia Alergător
Susține
Iulian Boia Alergător
Susține
Catalin Ionescu Alergător
Susține
Teodora Maria Samson Alergător
Susține
IONELA MAGDALENA IVAN Alergător
Susține
Cristian Preda Alergător
Susține
Bianca Manu Alergător
Susține
Ava Adam Alergător
Susține
Bogdan Paduraru Alergător
Susține
Icon

32 susținători înregistrați

Susținător Alergător susținut Cursă Sumă
Anca Maria Igna Vasile-Alexandru Maier 100 RON
Anonymous Vasile-Alexandru Maier 50 RON
Floarea Igna IONELA MAGDALENA IVAN 100 RON
Adelina Casoni Alexandra Onofrei 119 RON
Cosmin Manu Bianca Manu 100 RON
Bianca Manu Constantin Manu 100 RON
Anonymous Alexandru Dorobanțiu 100 RON
Dana Govoreanu Alexandra Onofrei 50 RON
Dana Govoreanu Vasile-Alexandru Maier 50 RON
Sima Simona Vasile-Alexandru Maier 200 RON
  • Grupul țintă: Grupul țintă al acestui proiect în constituie cei 200 de preșcolari (135 copii de la Grădinița nr. 19 și 65 copii de la Grădinița nr. 2) din cele 2 instituții de învățământ, parte dintre aceștia aparținând categoriilor vulnerabile, precum familii monoparentale, familii cu venituri reduse, orfani sau proveniți din medii defavorizate. La aceștia se adaugă întreg corpul didactic a cărui activitate profesională va putea fi astfel îmbunătățită având posibilitatea desfășurării mai multor activități afară cu cei mici.
  • Vârsta 0-5: 150
  • Vârsta 6-10: 50
  • Total beneficiari direcți: 200
  • Beneficiarii indirecți: Estimăm să avem un număr de aproximativ 25 de părinți (tătici pricepuți și cu experiență în acest domeniu), cadre didactice și membri ai asociației.