Cauzele de la MIS mai pot fi susținute cu donații până în 1 iulie

 MIS
 

Au mai rămas doar câteva zile în care cele 51 de cauze de la Maratonul Internațional Sibiu 2024 pot fi susținute cu donații! Campania de fundrasing pentru cauzele MIS se încheie în 1 iulie, iar până atunci donațiile se pot face online, pe site-ul maratonsibiu.ro.
 

Pe 24-25 mai, aproape 9000 de oameni s-au pus în mișcare pentru cele 51 de cauze de la MIS, fiind cel mai mare număr de participanți din istoria evenimentului. MIS 2024 se încheie oficial în 1 iulie, odată cu finalizarea campaniei de fundraising. Așadar, cei care doresc să susțină în continuare cauzele și implicit proiectele depuse la maraton, o mai pot face până luni.
 

La ediția din acest an s-a trimis un număr record de aplicații, din care juriul a ales 51 de cauze oficiale. Printre acestea regăsim: proiecte culturale, amenajări de spații verzi, proiecte dedicate sănătății sibienilor, proiecte educaționale, proiecte dedicate bunăstării animalelor domestice și sălbatice, precum și proiecte dedicate celor mici, dar și vârstnicilor.
 

Targetul general, atins. Dar unele cauze mai au nevoie de fonduri 
 

Targetul general al celor 51 de cauze a fost atins în premieră în timpul evenimentului, iar până în momentul de față s-au strâns 1.326.161 lei prin intermediul MIS. Nu toate cauzele au reușit însă să strângă fondurile propuse inițial, așadar cei care doresc să le susțină cu donații o mai pot face și zilele următoare.
 

„Am reușit o nouă premieră la ediția din acest an a maratonului, și anume să atingem targetul general al cauzelor în timpul evenimentului. Este pentru prima dată când se întâmplă să atingem targetul total atât de rapid și le suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la acest succes. Însă am spus-o și atunci, o repetăm și acum: această luptă nu s-a încheiat. Mai sunt câteva zile în care se pot face donații pentru cauze și ne dorim ca oamenii să se mobilizeze în aceste ultime zile căci mai sunt cauze care nu au reușit să-și atingă targetul propus. Aceste fonduri le ajută să-și ducă la bun sfârșit proiectele, proiecte extrem de frumoase de care va beneficia într-un fel sau altul întreaga comunitate sibiană”, a declarat Ana Bugneriu, directoarea executivă a Fundației Comunitare Sibiu.


Detalii despre cele 51 de proiecte se găsesc pe site-ul MIS - maratonsibiu.ro - și tot acolo se pot face donații. 


De-a lungul primelor 12 ediții, prin intermediul maratonului s-au pus pe picioare în jur de 332 de proiecte diverse: construcția unui refugiu alpin, protejarea berzelor albe, cursuri de educație arhitecturală, muzicală sau chiar civică, renovarea și dotarea bibliotecilor și curților școlilor – inclusiv din mediul rural, amenajarea de săli polisenzoriale, repararea unei sinagogi, echipamente medicale pentru animale sălbatice rănite, prevenția bolilor neurodegenerative, sterilizarea câinilor și pisicilor fără stăpân, activități cu și pentru persoanele cu dizabilități, achiziția de echipamente medicale etc.
 

***

Maratonul Internațional Sibiu este un eveniment sportiv de strângere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, organizat de Fundația Comunitară Sibiu, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, partenerul principal MultiversX și alți parteneri locali. Fundația Comunitară Sibiu este un finanţator privat local ce identifică, promovează şi finanţează iniţiative şi proiecte ale comunităţii sibiene - ONG-uri, grupuri de iniţiativă, companii, persoane fizice – contribuind, astfel, la dezvoltarea locală. Fondurile sunt colectate, administrate şi distribuite prin intermediul granturilor.