Target
30 100
RON
36 224 RON

Susținem integrarea socială a copiilor din centrele de plasament

Asociația Lindenfeld

Susține Alergător Înscrie Alergător

Susținem integrarea socială a copiilor din centrele de plasament

Asociația Lindenfeld

Copiii instituționalizați au nevoie de o viață normală: să practice sporturi, să meargă în excursii, să participe la ateliere de creație, astfel încât să ia contact cu lumea din afara centrului de protecție socială. Astfel de activități le deschid orizonturile și îi ajută să își găsească mai ușor locul potrivit în societate. Scopul nostru este să-i împuternicim cu o varietate de căi prin care să-și depășească temerile, incertitudinile și limitele pentru a-și atinge adevăratul potențial. Prin ateliere regulate, ne dorim să le oferim abilitatea de a evita comportamente adictive, promovând activități sportive și recreative drept alternative sănătoase.

Asociația Lindenfeld
Asociația Lindenfeld

Ajungem MARI este programul Asociaţiei Lindenfeld pentru susținerea pe termen lung a educaţiei copiilor şi tinerilor din centre de protecție socială şi din medii defavorizate. Programul se desfășoară prin efortul voluntarilor care oferă copiilor instituționalizați sprijin încurajare, atenție, mentorat și experiențe frumoase care să îi ajute să se dezvolte armonios.
Asociația Lindenfeld pune la dispoziția voluntarilor Ajungem MARI sprijin permanent în vederea bunei desfășurări a activității prin cursuri informative, sesiuni de training referitoare la tehnici de lucru cu copiii, materiale suport pentru pregătire școală.

Între activitățile desfășurate periodic se numără:
- Sprijin educațional, pregătire pentru examene, cursuri de limbi străine
- Excursii și ieșiri
- Psihoterapie și logopedie
- Cursuri vocaționale
- Consiliere și cursuri de calificare
- Ateliere de dezvoltare personală
- Ateliere creative.

Recomandări și aprecieri:
Gala Societății Civile 2023: Premiul pentru impact social - proiectul Sprijin pentru tinerii instituționalizați

Copiii instituționalizați nu au acces la activitățile atât de necesare copilăriei și adolescenței, fie că este vorba de practicarea unui sport, o excursie sau de mersul la cinema. Deseori nu știu cine sunt, ce e bine și e rău, pentru că nu au avut parte de valori și principii sănătoase după care să se ghideze. Violența în familie, neglijența, apoi abandonul și instituționalizarea sunt factori care îi determină uneori să se refugieze în adicții, anturaje periculoase sau îi împiedică să își atingă adevăratul potențial.

Ce mai adesea, în cazul copiilor din centrele de protecție socială se observă o stimă de sine scăzută, trauma abandonului și a separării de familie și o stare constantă de anxietate. Sunt mereu în alertă și au perspective sumbre asupra viitorului. Din păcate, integrarea în societate este, nu de puține ori, un proces plin de obstacole: teama de necunoscut, lipsa unui suport emoțional permanent, sau chiar discriminarea în câmpul muncii.

Copiii sunt minunați și au un potențial pe care deseori nu îl cunosc. Au nevoie de pregătire suplimentară la școală, dar și de activități creative, care să îi ajute să își descopere vocația.
Prin proiectele desfășurate de Ajungem MARI copiii se dezvoltă armonios, prind încredere în ei și își descoperă pasiuni și abilități care să îi recomande pentru o profesie.

Schimbări anticipate:
Noi perspective școlare;
Crearea unui anturaj benefic;
Implementarea unor metode interactive de învățare și dezvoltare;
Creșterea stimei de sine, a motivaţiei și dobândirea de noi valori;
Crearea unor obiceiuri sănătoase de petrecere a timpului liber;
Integrarea mai ușoară în comunitate;
Crearea de noi perspective școlare și profesionale, care, pe termen lung, vor avea un impact pozitiv în comunitate;
Diminuarea preconcepțiilor comunității în legătură cu tinerii instituționalizați.
Crearea unui anturaj benefic pentru tinerii instituționalizați
2 excursii de o zi pentru cei 50 de beneficiari;
2 activități de o zi fie în Sibiu, fie în proximitate pentru cei 50 de beneficiari;
24 lecții de sport (karate) efectuate cu antrenor pentru 15 beneficiari;
30 de întâlniri și ateliere tematice desfășurate în centrele de protecție socială din județul Sibiu (săptămânal, pentru copii din 6 module țintă: 1) fete 12 - 20 ani - CP Orlat; 2) băieți 12 - 20 ani, CP Orlat; 3) fete 12 - 18 ani CP Gulliver, 4) băieți 11 - 15 ani CP Gulliver; 5) băieți 16 - 18 ani - CP Gulliver;
3 cursuri de pregătire pentru 25 de voluntari Ajungem MARI pentru susținerea de ateliere pentru beneficiari.

Obiectiv este realizabil în existența unui buget de minim 30100 lei. În momentul de față echipa de voluntari activi este de 25 persoane în județul Sibiu. Activitatea acestora este coordonată și susținută de echipa de la București și de un număr de colaboratori, specialiști în: coordonare evenimente, psihologie, asistență socială, logopedie, orientare profesională.

Perioada de implementare a proiectului: 1 Iulie 2024 - 31 Decembrie 2024.
  1. Excursii și ieșiri 15 July 2024 - 31 December 2024

    Vom organiza un total de 4 excursii și ieșiri, împărțite astfel: două excursii în afara județului, astfel încât toți beneficiarii să poată participa. Două excursii de dimensiune mai mică, preponderent în județul Sibiu, astfel încât toți beneficiarii să poată participa.

  2. Cursuri de sport 01 July 2024 - 31 December 2024

    Curs săptămânal de sport cu durata de 2 ore pentru 15 beneficiari.

  3. Ateliere creative 01 July 2024 - 31 December 2024

    Ateliere cu tematici diverse, organizate în funcție de nevoile punctuale ale tinerilor (de exemplu: pregătire pentru ieșirea din sistem, atelier de viață independentă), cât și tematici orientate spre dezvoltare personală și gestionarea emoțiilor prin creație (ateliere pictură, confecționare decorațiuni, ateliere de gătit).

  4. Întâlniri săptămânale cu voluntarii Ajungem MARI 01 July 2024 - 31 December 2024

    Întâlnirile săptămânale vor avea ca principal scop sprijin în parcursul educațional: ajutor la teme, pregătire pentru examene, limbi străine, etc.

  5. Cursuri de pregatire pentru voluntari 01 August 2024 - 20 December 2024

    Vom organiza 3 sesiuni de training pentru 25 de voluntari Ajungem MARI astfel încât să le facilităm acestora lucrul cu copiii instituționalizați.

Running Icon

249 alergători înscriși

Alergător Cursă
Daniel Dumitru Munteanu Alergător
Susține
Alexandru Dinu Alergător
Susține
Alin Ionut Lazar Alergător
Susține
BOGDAN STOICHITA Alergător
Susține
ANDRA STOCHITA Alergător
Susține
ANDI MIHAI IACOB Alergător
Susține
ELIZA HASEGAN Alergător
Susține
TUDOR ALEXA Alergător
Susține
FLORIN ALEXA Alergător
Susține
SILVIA POPA Alergător
Susține
Icon

249 susținători înregistrați

Susținător Alergător susținut Cursă Sumă
Gabriel Enache Ligia Corduneanu 150 RON
Nicoletta Pavaleanu Romina - Alexandra Buricata 100 RON
Ionut Mnerie Ligia Corduneanu 100 RON
Andreea Irinca Ligia Corduneanu 13 RON
Anonymous Anatolie Zglavoci 50 RON
F H Nicoleta Varzaru 150 RON
ELENA TEODORESCU Romina - Alexandra Buricata 1 000 RON
Raymonda Hagiu Alina Copacea 200 RON
Hagiu Raymonda Tudor-Andrei Malai 100 RON
Viviiana Costache Anatolie Zglavoci 100 RON
  • Grupul țintă: Grup țintă/beneficiari direcți: 50 de copii instituționalizați din județul Sibiu și tineri 18+ care au părăsit recent sistemul de protecție.
    Beneficiari indirecți: personalul DGASPC Sibiu, comunitatea locală.

    Implicarea grupului țintă în proiect este esențială deoarece tinerii instituționalizați vor fi beneficiarii activităților. Prin excursii, lecții de sport, ateliere și activități recreative, beneficiarii au posibilitatea de a-și direcționa atenția și interesul spre obiceiuri sănătoase, putând în același timp să descopere lumea din afara centrului de protecție socială. Pe de altă parte, comunitatea va avea ocazia de a lua contact cu acești tineri și de a descoperi că preconcepțiile legate de ei sunt, în cele mai multe cazuri, nefondate.
  • Vârsta 11-14: 10
  • Vârsta 15-18: 30
  • Vârsta 19-25: 10
  • Total beneficiari direcți: 50
  • Beneficiarii indirecți: În desfășurarea proiectului vom implica personalul din centrele de protecție socială (număr aproximativ 10), cât și membrii ai comunității locale, cărora le vom prezenta periodic activitățile pe care Ajungem MARI Sibiu le organizează.