Target
30.000
RON
0 RON

În tabăra copiilor care merită văzuți

Asociația Drag De Bine

Support a Runner Runner Registration

În tabăra copiilor care merită văzuți

Asociația Drag De Bine

Unii copii visează la lucruri simple: să fie liniște, să primească atenție, să conteze, să aibă mâncare la fiecare masă, să nu fie certați, judecați sau ignorați. Pentru mulți copii vulnerabili, aceste vise nu se transformă în realitate. Cresc în stres și nesiguranță materială și emoțională, iar energia lor merge spre supraviețuire, nu spre dezvoltare. În tabăra copiilor care merită văzuți 20 de copii vulnerabili vor experimenta ce înseamnă să trăiască într-un mediu cu nevoile de bază împlinite, cu relaționare sănătoasă, cu adulți cărora le pasă, sunt disponibili și îi primesc exact așa cum sunt. Atunci când siguranța și creșterea nu vin de la sine, ele devin posibile doar când un om de bine alege să se implice. Astăzi acel om poți fi tu.

Asociația Drag De Bine
Asociația Drag De Bine

Asociația Drag de bine își propune să adune o comunitate în jurul copiilor vulnerabili din medii rurale și să le ofere instrumentele necesare ca, în timp, aceștia să crească din punct de vedere social, emoțional și educațional. Cu atenție la nevoile copiilor, voluntarii asociației noastre lucrează constant cu elevi între 6-15 ani, oferindu-le mai ales un mediu în care să se simtă văzuți, ascultați și valorizați. Credem că siguranța emoțională și apartenența sunt fundația oricărei creșteri, motiv pentru care acționăm alături de copii, familiile lor și profesori pentru a crea contexte sigure, educative și transformative. Prin educație remedială, activități de dezvoltare personală, consiliere psihologică și sprijin personalizat, le oferim copiilor vulnerabili șansa de a avea experiențe care le deschid orizonturile, de a-și construi încrederea în ei și de a-și descoperi pasiunile. Copiii vulnerabili de astăzi pot deveni adulți care își aleg un drum cu sens, pentru ei, familiile lor și comunitățile din care vor face parte. Nu schimbăm lumea peste noapte, dar atunci când un copil descoperă cine e și cine poate deveni, lumea lui se schimbă. Iar asta face toată diferența.

Copiii vulnerabili cu care lucrăm se află în contexte în care nevoile de bază nu sunt împlinite constant, adulții din familiile lor sunt adesea copleșiți, absenți sau indisponibili, trăiesc printre conflicte frecvente. Sărăcia nu se limitează la cea materială, ci e și sărăcie de relații de încredere, de experiențe care să contribuie la dezvoltarea personală, de modele care să le valideze curiozitatea, reușita sau efortul. În viața de zi cu zi, copiiilor le lipsesc opțiuni constructive în care să își petreacă timpul, spații în care să fie primiți și acceptați fără etichete, comparații sau judecată. Această lipsă de siguranță, structură, apartenență și experiențe pozitive generează în timp neîncredere în ei înșiși, în oamenii din jur, dificultăți de reglare emoțională, izolare sau retragere. Proiectul răspunde așadar nevoilor de siguranță fizică și emoțională, de apartenență, de relaționare sănătoasă și susținătoare, nevoi care nu sunt satisfăcute în mediul lor de viață și care condiționează dezvoltarea sănătoasă, motivația pentru învățare și integrarea socială. Nevoile au fost identificate pe parcursul lucrului constant cu copiii, prin observație, dialog cu profesorii și familiile.
Proiectul creează o experiență rară de viață firească pentru copiii vulnerabili: o perioadă în care nu sunt în alertă, nu sunt forțați să fie maturi. Acest context le oferă alt sistem de referință, resetează felul în care se raportează la adulți, la alți copii, la ei înșiși, cu impact în relațiile lor ulterioare. La nivel comunitar, proiectul influențează percepția asupra copiilor vulnerabili, mutând accentul de la etichetare la înțelegerea contextului în care cresc și a tipului de sprijin de care au cu adevărat nevoie. În același timp, întărește o rețea de relații care rămâne activă după tabără prin activitățile ulterioare ale asociației, asigurând continuitate și impact pe termen mai lung.
O1. Acces la intervenție
Până la 7 septembrie 2026, 20 de copii vulnerabili vor participa timp de 6 zile, la o tabără de dezvoltare personală, fără contribuție financiară din partea familiilor.
O2. Cadru educațional structurat
Pe durata celor 6 zile de tabără, vor fi implementate minim 15 experiențe educaționale adaptate pe grupe de vârstă, cu participarea tuturor copiilor.
O3. Responsabilizare și implicare activă
În cadrul taberei, minim 80% dintre participanți vor îndeplini cel puțin un rol sau o responsabilitate definită în cadrul activităților (ex: coordonare echipă, sprijin logistic, organizarea spațiului personal), cu susținerea și monitorizarea echipei de facilitare.
O4. Continuitate
În 30 de zile de la finalizarea taberei, minim 80% dintre participanți vor participa la cel puțin o activitate ulterioară organizată de asociație.
O5. Dezvoltare organizațională
Până la începerea taberei, echipa de proiect va parcurge un proces de pregătire format din minim o sesiune de formare pentru voluntari și finalizarea unui curs de organizarea și managementul taberelor pentru coordonatorul de proiect, în vederea creșterii capacității organizaționale de implementare a taberelor.
  1. Setarea cadrului taberei 05 March 2026 - 20 March 2026

    Clarificarea structurii generale și a principiilor de implementare a taberei, în acord cu specificul grupului țintă și a capacității echipei, analizarea resurselor necesare, cererea de oferte de la prestatorii de servicii (cazare, masă).

  2. Campania de mobilizare a alergătorilor și a susținătorilor 05 March 2026 - 01 July 2026

    Implementarea planului de comunicare pentru a atrage alergători și susținători.

  3. Organizarea taberei 01 June 2026 - 15 August 2026

    Activitatea acoperă pregătirea operațională a taberei și coordonarea tuturor elementelor necesare desfășurării acesteia în condiții de siguranță și calitate. Include: selecția copiilor participanți, organizarea întâlnirilor cu părinții, recrutarea și formarea voluntarilor implicați, selectarea și coordonarea facilitatorilor, parcurgerea cursului de formator, asigurarea logisticii (cazare, mese, transport), achiziționarea și pregătirea materialelor și obiectelor de uz personal necesare copiilor.

  4. Stabilirea programului taberei 02 July 2026 - 07 September 2026

    Coerența activităților e asigurată printr-o structură zilnică predictibilă de secvențe recurente, organizare pe teme și alternanță între activități comune și sesiuni pe grupe de vârstă, cu metode adaptate nivelului de dezvoltare, nevoilor predominante ale copiilor și dinamicii grupului. Siguranța e asigurată prin: raport numeric adult - copii adecvat, desemnarea unui adult responsabil pentru fiecare subgrupă, reguli clare agreate de la începutul colaborării și supraveghere continuă.

  5. Desfășurarea programului 02 July 2026 - 07 September 2026

    Parcursul zilnic al copiilor în tabără include jocuri de conectare și cooperare (60`), activități de mișcare și explorare în natură (90`), ateliere creative (60`), ateliere de dezvoltare personală (90`), joacă liberă supravegheată, rutine integrate de viață independentă și de încurajare a autonomiei. Activitățile sunt facilitate de coordonator și voluntari, cu posibil sprijin extern punctual. Vizează cooperare, autoreglare, reflectate în asumarea de roluri și implicare constantă.

  6. Implementarea taberei 02 July 2026 - 07 September 2026

    Perioada exactă de desfășurare se va stabili în funcție de selecția furnizorilor și calendarului agreat cu aceștia, în intervalul 2 iulie - 7 septembrie, pentru a ne încadra în vacanța de vară. Această activitate presupune stabilirea programului de preluare a copiilor, transportul spre locația taberei; o primă întâlnire de setare a cadrului, stabilire a regulilor, comunicare a programului detaliat, iar apoi participarea la activitățile propuse, monitorizarea acestora, sprijinirea copiilor.

  7. Evaluarea și raportarea rezultatelor 07 September 2026 - 10 October 2026

    Colectarea feedbackului de la participanți, voluntari, facilitatori pentru a evalua impresiile lor cu privire la tabără; analizarea datelor colectate pentru a evalua îndeplinirea obiectivelor propuse și impactul taberei; elaborarea raportării finale.

Not found Icon

No results found

Not found Icon

No results found

  • Target group: Copii de 6 - 15 ani din medii vulnerabile ale comunităților rurale din județul Sibiu (ex: Săcel, Mag, Scoreiu, Colun, Porumbacu), beneficiari ai programelor recurente ale asociației (after-school, ateliere, sprijin material). Selecția are la bază vulnerabilitatea socio-economică, nivelul de implicare și frecvența participării la programele asociației. Grupul mixt de vârstă reflectă dinamica unei comunități și încurajează învățarea socială, unde cei mari exersează responsabilitatea, empatia și rolul de sprijin, iar cei mici învață prin observare și cooperare. Diferența de vârstă e gestionată prin asigurarea unui cadru ce alternează momentele comune cu lucrul pe subgrupe apropiate ca vârstă, facilitatori dedicați și raport optim adult- copii.
  • Aged 6-10: 6
  • Aged 11-14: 12
  • Aged 15-18: 2
  • Total direct beneficiary: 20
  • Indirect Beneficiaries: Ne propunem să implicăm părinții/tutorii celor 20 elevi selectați, fiind necesar acordul lor pentru participarea copiilor și identificarea eventualelor nevoi suplimentare ale acestora, iar ulterior, pentru obținerea de feedback cu privire la desfășurarea taberei. Beneficiul în cazul lor va fi reducerea stresului familial pe durata taberei prin asigurarea unui mediu sigur și supravegheat pentru copii; îmbunătățirea relațiilor copil-adult din familie ca urmare a reglării emoționale și a stării de bine a copiilor după tabără, creșterea deschiderii familiei față de participarea copiilor la activități educaționale și de dezvoltare personală. Beneficiari indirecți sunt și cei 9 voluntari implicați, care își dezvoltă competențe de lucru cu copii vulnerabili și dobândesc experiență practică relevantă. Proiectul generează beneficii și la nivel de dezvoltare organizațională, prin întărirea capacității echipei de a planifica, implementa și evalua programe cu impact și potențial replicabil.