Maraton pentru Viață: Salvăm, Tratăm, Sterilizăm
Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii Animal Life
Maraton pentru Viață: Salvăm, Tratăm, Sterilizăm
Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii Animal Life
În județul Sibiu, anual, sute de câini și pisici devin victime tăcute ale unor suferințe crunte: de la traumatisme severe cauzate de accidentele auto și abuzuri fizice, până la boli necruțătoare precum parvoviroza, panleucopenia, babesioza sau tumori lăsate netratate. Proiectul Animal Life intervine direct prin crearea unui fond de urgență dedicat acestor cazuri critice, oferind o șansă la viață animalelor abuzate sau bolnave. Implicarea asociației în ajutorul oferit animalelor aflate în urgență medicală a crescut de la an la an, devenind astăzi o activitate zilnică. În paralel, combatem cauza suferinței prin campanii masive de sterilizare, transformând trauma în vindecare și asigurându-ne că facem tot ce ne stă în putere pentru animale.
De aproape două decenii, asociația noastră activează necontenit în sprijinul animalelor abandonate din județul Sibiu. Cu o echipă dedicată, formată din 3 angajați și voluntari inimoși, investim timp și resurse considerabile în intervenții medicale de urgență pentru victimele accidentelor sau abuzurilor, tratând afecțiuni complexe (parvoviroză, babesioză) și oferind îngrijire zilnică celor peste 250 de animale aflate în grija noastră. Gestionăm în prezent două adăposturi proprii, asigurând standarde ridicate de protecție și bunăstare.
Credem cu tărie că prevenția este singura soluție sustenabilă, motiv pentru care am sterilizat peste 13.000 de animale în ultimii 10 ani prin campanii masive în tot județul. Totuși, efortul nostru medical este doar o etapă: scopul final rămâne schimbarea radicală a vieții fiecărui animal preluat prin găsirea unei familii responsabile. Cu peste 4.200 de adopții reușite din 5.000 de animale preluate în ultimii 10 ani, transformăm trauma în speranță.
Nu beneficiem de fonduri publice sau contracte cu autoritățile, întreaga activitate depinde exclusiv de susținerea comunității.
Pe de altă parte, tratarea simptomelor nu este suficientă fără combaterea cauzei. Suprapopularea canină și felină generează un cerc vicios al abandonului. Multe familii cu venituri mici nu își permit sterilizarea animalelor, ceea ce duce la generații de pui aruncați pe strada, expuși bolilor infecțioase si pericolelor străzii.
Acest proiect intervine direct în această verigă slabă. Prin alocarea resurselor către sterilizări masive și asistență medicală critică, răspundem nevoii de a avea o comunitate responsabilă și sigură. Nu salvăm doar vieți individuale; reducem presiunea asupra adăposturilor, prevenim epidemiile și oferim o soluție umană, bazată pe compasiune și profesionalism.
Individual: Transformăm suferința în speranță. Animalele victime ale accidentelor sau bolilor grave (parvoviroză, tumori) trec de la agonie la recuperare, primind o șansă reală la adopție prin acces la chirurgie și tratamente complexe.
Comunitar: Prin sterilizările masive, întrerupem ciclul abandonului. Rezultatul este un Sibiu cu mai puține animale suferinde pe străzi, reducând presiunea asupra adăposturilor și riscurile sanitare.
Social: Schimbăm mentalități. Demonstrăm că prevenția și solidaritatea sunt soluțiile umane pentru o comunitate civilizată, transformând alergătorii si sustinatorii in eroii schimbării prin empatie!
2. Prevenție prin Sterilizare (40.000 RON): Vom realiza minim 130 de sterilizări gratuite pentru câini și pisici (cu și fără stăpân). Aceasta este singura metodă umană de a opri ciclul abandonului la sursă. Ne concentrăm pe animalele de pe stradă și pe cele din zone defavorizate, unde proprietarii nu își permit costurile medicale. Prin această măsură, prevenim nașterea a mii de pui nedoriți, reducând direct numărul animalelor care ajung să sufere pe străzi sau să aglomereze adăposturile.
Prin acest model, Animal Life acționează ca o unitate de primiri urgențe și ca un centru de prevenție simultan. Oferim soluții imediate pentru durerea prezentă (urgențele) și soluții durabile.
-
Anunt privind inceperea proiectului 05 July 2026 - 15 July 2026
Anuntam inceperea proiectului, respectiv inceperea inscrierilor in campania de sterilizari gratuite ce va avea loc in cabinete veterinare partenere din Sibiu
-
Programările efective pentru sterilizare 05 July 2026 - 31 August 2026
Realizarea programarilor pentru sterilizare in limita fondurilor disponibile
-
Interventia in cazuri de urgenta medicala 05 July 2026 - 31 December 2026
Interventia in preluarea, internarea, tratarea animalelor urgente medicale
-
Realizarea operatiilor de sterilizare 15 July 2026 - 30 November 2026
Realizarea sterilizariilor efective. Transportul animalelor la si de la cabinet realizandu-se cu ajutorul colegiilor pentru animalele fara stapan si pentr cele cu stapani ce nu dispun de transport.
-
Comunicare aferenta rezultatelor proiectului, locuri disponibile pentru sterilizare, cazuri 31 July 2026 - 31 December 2026
Comunicarea privind detaliile desfasurarii proiectului, locuri disponibile pentru sterilizare, prezentare cazuri beneficiare ale proiectului, comunicat privind fonduri sisponibile sau epuizarea acestora
-
Follow up, concluzionare 01 September 2026 - 31 January 2027
Raportarea intermediara si finala a proiectului
-
Target group:
Grupul țintă al proiectului este format din două categorii principale:
Beneficiarii direcți: Animalele fără stăpân și cele din familii cu venituri reduse din judetul Sibiu, victime ale accidentelor, boli infecțioase (min. 20) și animale care necesită sterilizare(min. 130). Precum si stapanii lor (100).
Beneficiarii indirecți (Comunitatea): Locuitorii orașului care își doresc un mediu mai sigur, mai curat și mai empatic.
Implicarea comunității este vitală deoarece problema animalelor abandonate este o responsabilitate colectivă, nu doar a unei asociații. Participarea sibienilor ca alergători sau donatori transformă acest proiect dintr-o simplă acțiune medicală într-un efort civic de anvergură.Această implicare directă educa - Aged 26 to 64: 100
- Total direct beneficiary: 100
-
Indirect Beneficiaries:
Estimăm un număr de peste 5.400 de beneficiari indirecți, proiectul având un impact transgenerațional și social larg:
Locuitorii Municipiului Sibiu (aprox. 4.000 persoane): Cetățenii care locuiesc în zonele unde intervenim beneficiază de un mediu mai sigur și mai curat. Reducerea numărului de animale nesterilizate și bolnave de pe străzi scade riscul de incidente și previne răspândirea bolilor parazitare.
Familiile deținătorilor de animale (aprox. 400 persoane): Persoanele din medii defavorizate care primesc sprijin pentru sterilizare sau tratamente beneficiază de eliminarea unei poveri financiare și emoționale imense, păstrând integritatea familiei și a legăturii cu animalul de companie.
Comunitatea de alergători și donatori (aprox. 1000 persoane): Participanții la Maraton care susțin cauza Animal Life primesc satisfacția contribuției la o schimbare reală, dezvoltându-și spiritul civic și empatia.