
Cărțile călătoare
De la trei la infinit
Cărțile călătoare
De la trei la infinit
Grupul de inițiativă ”De la trei la infinit” dorește să înființeze un spațiu public, denumit Official Bookcrossing Zone (OBCZ), unde participanții la mișcarea BookCrossing pot lăsa și prelua cărți în mod gratuit. Scopul acestei acțiuni este de a încuraja circulația cărților și de a conecta cititorii dintr-o comunitate.
Proiectul ”Cărțile călătoare” își propune să transforme cărțile în adevărați pasageri, care să călătorească de la un cititor la altul, contribuind astfel la o experiență culturală comună. Ne propunem astfel să avem un rol activ în promovarea lecturii și crearea unei rețele active de schimb de cărți în comunitatea locală.

Suntem o echipă formată din trei cititori activi, care doresc să promoveze lectura și accesul ei:
-un profesor, care de-a lungul carierei a participat la numeroase proiecte educaționale
-un psiholog care în practica privată promovează, pe lângă tehnicile fundamentate științific din psihoterapie, și biblioterapia
-un inginer cu o pasiune continuă pentru lectură și natură
-atmosfera în muzeu este relaxantă și atrăgătoare
-aici există un public divers
-crește vizibilitatea punctului oficial Bookcrossing
-este o investiție prietenoasă cu mediul
Proiectul cărților călătoare răspunde nevoii de promovare a lecturii și accesibilizarea cărților pentru un public mai larg. Aceasta include:
1. Acces la lectură pentru toți: Permite persoanelor să citească gratuit, eliminând barierele financiare sau logistice pentru achiziționarea de cărți.
2. Schimb cultural și social: Încurajează schimbul de idei și povești între oameni prin intermediul cărților, promovând astfel o comunitate culturală activă.
3. Reutilizare și sustenabilitate: Încurajează reutilizarea cărților, reducând risipa și promovând consumul responsabil.
4. Crearea unui sentiment de comunitate: Prin partajarea și urmărirea călătoriei cărților, oamenii se simt conectați și parte dintr-o rețea globală sau locală.
5. Popularizarea obiceiului lecturii: Motivează oamenii să citească mai des și să exploreze genuri sau autori noi prin disponibilitatea variată a cărților.
1. Promovarea lecturii
• Va crește interesul pentru citit, mai ales în rândul celor care nu au acces frecvent la cărți.
• Va stimula curiozitatea pentru autori și genuri literare diverse.
2. Creșterea coeziunii sociale
• Creează o rețea de schimb cultural, încurajând interacțiunea între membrii comunității.
• Oamenii vor simți un sentiment de apartenență prin participarea la un proiect comun.
3. Accesibilitate și egalitate
• Reduce barierele financiare, oferind acces gratuit la cărți.
• Încurajează incluziunea socială, având un impact pozitiv
1. Crearea unui punct de bookcrossing într-o locație turistică (cafenea în muzeu).
2. Implicarea a cel puțin 200 de participanți activi în primul an al proiectului.
3. Promovarea proiectului prin evenimente, social media și parteneriate locale.
4. Organizarea unor evenimente speciale, cum ar fi “Zilele Bookcrossing”, pentru a încuraja schimburile de cărți și socializarea între cititori.
-
Înscrierea pe pagina oficială BookCrossing 05 February 2025 - 15 March 2025
Vom înscrie punctul de bookcrossing pe harta oficială. Acest punct se află pe terasa cafenelei Waldcafe din Muzeul Astra.
-
Realizarea paginii de Facebook, Instagram 05 February 2025 - 15 March 2025
Vom deschide o pagină de FB și una de Instagram pentru a promova proiectul și a-i informa pe cei interesați asupra viitoarelor activități
-
Colectare de cărți, înscriere în circuit 02 March 2025 - 02 May 2025
Cărțile aflate în aceste zone sunt înregistrate pe platforma BookCrossing.com și au un cod unic (BookCrossing ID - BCID), care permite urmărirea cărții în călătoria sa.
-
Ateliere de lectură pentru copii 01 June 2025 - 02 August 2025
Se vor realiza ateliere de lectură în aer liber pentru copii cu diferite scopuri: -pentru relaxare (Franz Kafka ”Mi-aș dori să fii și tu aici”) -și pentru amuzament (Doctor Seuss ”Cotoi cu pălărioi”)
-
Inaugurare oficială 19 July 2025 - 19 July 2025
Dorim să organizăm o deschidere festivă a colțului de lectură.
-
Silent reading party 24 August 2025 - 24 August 2025
Plănuim o întâlnire a mai multor bibliofili cărora le asigurăm un mediu potrivit pentru lectură în aer liber.
-
Blind date with a book 07 September 2025 - 07 September 2025
Pentru a fideliza cititorii vom organiza un eveniment, la care cei mai fideli cititori vor avea parte de o întâlnire cu o (carte) necunoscută.
-
Natura și lectura 18 October 2025 - 31 October 2025
Dorim să organizăm o activitate cu elevii în săptămâna de proiect ” Săptămâna verde” , în care elevii să recunoască vocile pădurii, să identifice plante și arbori cu ajutorul determinatoarelor de plante.
-
Cărți de parenting: realitate și teorii 19 October 2025 - 19 October 2025
Propunem realizarea unui atelier în care să fie dezbătute idei din diferite cărți de parenting, iar întâlnirea să fie una interactivă în care părinții aduc în discuție propriile provocări pe care le întâmpină în relația cu copiii lor.
-
Colțul de lectură de la cafenea 20 July 2025 - 19 November 2025
Cu banii de la MIS vom achiziționa un raft de cărți, pe care îl vom amenaja pe terasa cafenelei Waldcafe din Muzeul Astra.
-
Campanie stângere fonduri 15 February 2025 - 15 May 2025
Vom organiza o campanie de mobilizare a alergătorilor și în paralel o campanie de strângere de fonduri prin strategii de promovare creative și metode practice.
-
Target group:
Grupul țintă
• Elevi și studenți.
• Adulți pasionați de lectură.
• Persoane din comunitate care doresc să acceseze cărți fără costuri.
• Organizatori și parteneri interesați de promovarea culturii și educației.
• Turiști care vizitează Muzeul Astra - Aged 0-5: 1000
- Aged 6-10: 1000
- Aged 11-14: 1000
- Aged 15-18: 2000
- Aged 19-25: 10000
- Aged 26 to 64: 10000
- Total direct beneficiary: 25000
-
Indirect Beneficiaries:
Beneficiari indirecți sunt toți turiștii care vizitează Muzeul Astra. În anul 2024 au fost aproxomativ 400.000 de turiști.
Pe lângă aceștia, atât familiile beneficiarilor direcți, cît și colegii lor se pot bucura de acest proiect.
Estimăm că vor fi aprox 50000 beneficiari indirecți.