
Science Museum - Hala interactivă cu experimente
Asociația Științescu Hub
Science Museum - Hala interactivă cu experimente
Asociația Științescu Hub
Cum ar fi să aibă și Sibiul un muzeu interactiv al știintei ca toate marile orașe ale Europei? Noi, echipa Științescu Hub, ne-am propus anul acesta să începem un proiect MARE: Science Museum-Hala interactivă cu experimente. Noi plecăm la drum cu spațiul, cu cei mai faini profesori de științe, cu multe idei și cu o parte din exponate. Până în 2026, când vom împlini 10 ani de existență, am vrea să dotăm muzeul și să construim un spațiu interactiv de învățare axat pe științele exacte. Din banii strânși la maraton vom achiziționa (sau vom construi) noi exponate/ instalații interactive ce vor completa baza materială a Science Museum- Hala cu experimente.

Științescu Hub este un centru educațional finanțat prin Fondul Științescu Sibiu, ediția 2.0, care și-a deschis porțile în iulie 2016.Găzduim ateliere și cursuri din domeniul STEAM care abordează educația într-un mod nonformal.An de an aplicăm la Fondul Științescu, la Maratonul Internațional Sibiu pentru a putea oferi acces gratuit copiilor din zone defavorizate, din zone rurale, copiilor din familii cu posibilități reduse dar care au un real potențial în sfera științelor exacte, ateliere de experimente din domeniul fizicii, chimiei, ateliere de robotică și programare.Mereu am căutat să obținem fonduri pentru a avea o bază educațională actualizată care să ofere plus valoare actului educațional.Printre proiectele sociale dezvoltate amintim: Luna Științei, Experimente la cutie, Doamna Științescu, Caravana atelierelor STEAM, Pe firul curentului, Sibiu goes STEAM, Casa roboțeilor programabili.An de an din fondurile strânse în urma cursurilor susținute achiziționăm noi echipamente și participăm cu copiii la competiții de profil/ robotică ( First Lego League și World Robotic Olympiad) unde am reușit să ne calificăm și la etape internaționale.
- timp de o lună să oferim vizite gratuite ghidate, explicând cum pot fi folosite exponatele, ce fenomen științific redau
- timp de o lună să oferim ateliere gratuite de fizică, chimie, astronomie, robotică
- să oferim profesorilor/părinților modele de experimente ușor de realizat în clasă/ acasă
- să oferim cel puțin 20 proiecții în dom (ateliere de astronomie)
-
Pregătirea proiectului 23 June 2025 - 30 June 2025
Luna octombrie, va fi Luna Științei la Science Museum - Hala interactivă cu experimente. Astfel în iunie vom planifica ce exponate putem achiziționa/confecționa în funcție de banii strânși la maraton și eventual alte sponsorizări apărute între timp. Vom stabili ce temă vor avea atelierele oferite gratuit: 5 de robotică, 5 de astronomie, 5 de Magic Science și 5 de Electronică. Vom avea în fiecare weekend din octombrie tururi ghidate gratuite pentru toți doritorii care se vor înscrie prin formular
-
Etapa de achiziții, amenajare, recrutare voluntari 01 August 2025 - 31 August 2025
După ce am stabilit ce instalații interactive-exponate vom achiziționa/confecționa vom demara procedurile de achiziție și implicit reamenajarea spațiului, organizarea unui circuit de vizitare a exponatelor astfel încât să redăm ideea de ”plimbare prin lumea științelor” de la cele mai facile experimente până la cele mai complexe. Schițarea tururilor ghidate a conținutul științific, recrutarea voluntarilor și formarea lor.Coordonatorii își vor contura atelierele-tematica și materialele necesare
-
Etapa înscrierilor 01 September 2025 - 25 September 2025
Vom publica formularele de înscrieri pentru atelierele oferite gratuit dar și pentru tururile ghidate. Vom împărți fluturași cu evenimentul pe grupurile profesorilor, ale părințiilor, pe platformele destinate activităților pentru copii. Vom posta atât pe site cât și pe Facebook formularul de înscrieri.Vom posta articole în presa locală legate de Luna Științei.
-
Campania de promovare&fundraising 02 April 2025 - 01 July 2025
Crearea și postarea constantă de filmulețe scurte despre proiectul nostru, despre starea actuală, actualizări ale sumelor strânse/ a numărului de alergători. Prezentarea poveștii prin poze, imagini cu copiii care au crescut alături de noi din 2016, implicarea lor în promovarea proiectului, postarea propriilor povești/experiențe legate de Științescu Hub.
-
Luna Științei 01 October 2025 - 31 October 2025
Susținerea atelierelor gratuite asumate, susținerea tururilor ghidate din oră în oră- timp de 6 ore în weekendurile 4-5 , 11-12, 18-19, 25-26 octombrie.
-
Raportarea proiectului 10 November 2025 - 20 November 2025
Contorizarea tuturor cifrelor -indicatori ai proiectului, poze, recenzii, testimoniale. Centralizarea tuturor activităților/ experiențelor ce vor contura raportul narativ al proiectului. Crearea unui album pe paginile de socializare care să redea povestea acestui proiect. Întocmirea tuturor rapoartelor necesare. Publicarea unor articole cu tot ce a însemnat acest proiect.
- Grupul țintă: Grupul țintă este format din 200 de copii/ elevi cu vârste cuprinse între 6-18 ani, pasionați sau nu de științele exacte.Beneficiarii indirecți vor fi profesorii lor, părinții lor care se vor bucura de achizițiile acestora, de abilitățile deprinse și de construcțiile/ mecanismele realizate de copii.Înscrierile se vor face precum în edițiile anterioare: fie în urma publicării formularului de înscriere pe paginile noastre de socializare și promovarea postării, fie prin diseminarea/transmiterea formularului de înscriere de către ISJ Sibiu către școli.Noi luăm ulterior legătura cu persoana de contact și stabilim ce ateliere alegem în funcție de nevoile copiilor.Colaborăm mereu cu școlile.
- Vârsta 6-10: 100
- Vârsta 11-14: 50
- Vârsta 15-18: 50
- Total beneficiari direcți: 200
- Beneficiarii indirecți: Mereu implicăm părinții sau cadrele didactice care ne ajută cu supravegherea, împărțirea materialelor, realizarea grupelor. Cadrele didactice vor putea să folosească vizita la Muzeul științelor ca un instrument pentru diverse conținuturi predate la orele de Științele naturii sau de Fizică ori Chimie. Părinții vor putea să vină împreună cu copiii și vor putea să aibă o activitate pe cât de distractivă pe atât de educativă. Ateliere de astronimie desfășurate în Dome, ateliere de fizică, chimie, electronică și robotică sunt adaptate diferitelor vârste.Oferim idei de experimente ce pot fi desfășurate și acasă în familie. O vizită la Science Museum înseamnă distracție, relaxare și învățare pentru toate vârstele.