Manoperă acoperiş Centrul Sf. Ana
Centrul Sf Ana Grup De Acțiune
Manoperă acoperiş Centrul Sf. Ana
Centrul Sf Ana Grup De Acțiune
Prin proiectul ,,Manoperă acoperiş Centrul Sf. Ana" ne dorim să achităm o parte din manopera necesară schimbării acoperişului clădirii. Am reuşit anul trecut ca prin fondurile obţinute în cadrul MIS şi din alte sponsorizări să achiziţionăm o mare parte din materialele necesare lucrărilor de înlocuire a acoperişului clădirii. Participarea cu acest proiect la maraton va însemna un mare ajutor, deoarece, vom fi în stare să finalizăm lucrarea de înlocuire a acoperişului clădirii.
Grupul de acţiune Centrul Sf. Ana este o structură care are drept scop identificarea nevoilor comunităţii Coveş în special, interesată fiind de a găsi resurse umane sau financiare pentru a oferi suport în rândul copiilor, tinerilor sau adulţilor aflaţi în situaţii şi medii precare din punct de vedere financiar sau educaţional (pentru asta avem şi un site: centrulsfana.ro). ,,Grupul de acţiune Centru Sf. Ana" are ca scop desfăşurarea de proiecte menite să contribuie la creşterea gradului de incluziune din societate şi conservarea valorilor culturale şi spirituale, dar şi la dezvoltarea armonioasă a zonei, prin promovarea acesteia. Exploatarea si punerea în valoare a potentialului turistic al zonei prin tabere, sustinerea activitatilor sociale, suportul oferit copiilor în dezvoltarea lor educaţională formală şi nonformală, creşterea gradului de incluziune, sunt câteva din lucrurile care caracterizează ,,Grupul de acţiune Centrul Sf. Ana". Proiectul Manoperă Acoperiş Centrul Sf Ana a fost inclus pe lista de proiecte şi anul trecut în cadrul Maratonului Internaţional de la Sibiu, iar banii obţinuţi au fost cheltuiţi pe o parte din materialele necesare înlocuirii acoperişului clădirii
Activitățile Centrului Sfânta Ana, pentru a cărui reabilitare vom folosi fondurile obținute în cadrul Maratonului Internațional Sibiu, vor răspunde și nevoilor privind crearea rezilienței celor aflați în situații vulnerabile, prin acces la educație, cultură, activități menite să încurajeze incluziunea socială. În acest sens, copiii din Coveș vor fi încurajați să fie parte a activităților de natură să le încurajeze dezvoltarea timpurie, de calitate, îngrijirea, respectul și potențialul.
Alte obiective SMART ale proiectului sunt:
-Educație durabilă – încurajarea accesului neîngradit la cultură si educație pentru copiii din Coveș;
-Incluziune socială – asigurarea accesului la educație și cultură a copiiilor vulnerabili
-Activare comunitară – încurajarea sentimentului de apartenență față de comunitate
-
Manopera pentru acoperişul Centrul Sf Ana Coveş 15 July 2024 - 22 December 2024
În 2023, proiectul ”Acoperiș pentru Centrul Sfânta Ana” Coveș va fi dezvoltat în parteneriat cu Parohia Coveș, cea care va implementa proiectul și va dezvolta mai departe activitățile care urmează să se desfășoare aici, respectiv înlocuirea lemnăriei, ţiglei, turnarea unei centuri de siguranţă pe zidurile clădirii etc.
- Aged 19-25: 15
- Total direct beneficiary: 15