Target
11 200
RON
10 485 RON

Ocnerii la cinema

Grupul de inițiativă Profesori creativi

Support a Runner Runner Registration

Ocnerii la cinema

Grupul de inițiativă Profesori creativi

Proiectul își propune amenajarea unui cinematograf în incinta Școlii Gimnaziale Ocna Sibiului, care să deservească preșcolarilor și elevilor din ciclul primar și din gimnaziu. În cinema se pot organiza seri de film cu profesorii sau cu părinții. Se pot viziona filme și videouri educative la diferite materii din aria curriculară, se pot organiza conferințe și se poate participa la evenimente online.

Grupul de inițiativă Profesori creativi
Grupul de inițiativă Profesori creativi

Grupul de inițiativă ”Profesori creativi” este format din cadre didactice ale școlii din Ocna Sibiului. Grupul de inițiativă inițial era format din profesorii Morar Vasile Sebastian și Cascu Maria Elena, cu 3 și respectiv 2 proiecte înscrise în cadrul maratonului la edițiile precedente și, zicem noi, proiecte câștigătoare dacă ne raportăm la bucuriile și schimbările aduse în rândul elevilor. Anul acesta am decis mărirea echipei deoarece am avut colegi care s-au implicat în edițiile trecute și am dorit să le recunoaștem munca în acest fel. Grupul este format din directorul ajunct al școlii, Morar Vasile Sebastian și Cascu Maria Elena, profesor învățământul primar, în calitate de coordonatori și alte 7 cadre didactice implicate serios în dezvoltarea școlii.
În anul 2022 am construit o sală de clasă outdoor pentru elevii nivelului primar, iar anul trecut ne-am axat pe tehnologizare. Am achiziționat ochelari VR și microscoape profesionale, tot pentru elevii nivelului primar.

Anual ne propune să aducem schimbări în bine pentru elevii noștri.Ne dorim să le oferim elevilor o școală care să beneficieze de cele mai noi, frumoase și practice dotări, astfel încât elevii să pună învățătura pe primul loc. Am lucrat și am îmbunătățit partea de digitalizare, partea de timp liber (pauze) și anul acesta ne dorim să le oferim elevilor experiența vieții dintr-un oraș mare. În urma unor chestionare adresate elevilor cu privire la ce și-ar dori să facă în timpul liber, am fost șocați să aflăm că mai mult de 65% dintre elevii școlii nu au fost niciodată la cinema, ținând cont că Sibiul este un oraș care promovează cultura, lumea filmului și cinematografia. Foarte mulți nu își permit să achite costurile biletelor de la cinema, nu au mașina ca să vină în oraș și sunt nevoiți să se plieze după programul trenurilor sau pur și simplu în familiile din care provin nu se pune accent pe nevoile copiilor. O seară de cinema dezvoltă comunicarea, relaționarea cu alte presoane, leagă și strânge prietenii, te transpune într-o altă lume prin prisma filumului pe care îl vizionezi. Nevoia dezvoltării emoționale și sociale a elevilor noștri ne motivează să propunem acest proiect inedit.
Schimbările majore au în centrul atenției elevii care provin din familii defavorizate. Aproximativ 50% dintre elevii școlii provin dintr-un mediu defavorizat. În rândul acestor elevi ne confruntăm cu absenteism, lipsa interesului pentru școală, motivarea scăzută și abandonul școlar.Construirea cinematografului în incinta școlii ar aduce schimbări majore în rândul elevilor.Cinematograful ar putea fi folosit pentru zile/seri de film, pentru vizionarea de filmulețe educative la diferite materii, pentru a organiza seri de film împreună cu părinții.Am reduce absenteismul, am oferi copiilor un lucru pe care și-l doresc și nu îl pot obține în cadrul familiei, am consolida prietenii și relații.
Obiectivul principal urmărește amenajarea unei săli nefolosite în cinematograf. Ne propunem cumpărarea unui televizor cu o diagonală de peste 220 cm, cumpărarea mai multor seturi de ochelari pentru filme 3D, a unui cuptor cu microunde și a unui minifrigider pentru gustările necesare unei vizionări de film. Pentru partea de șezut ne propunem construirea unor bănci supraetajate care să deservească 50 de persoane.
Ne dorim zugrăvirea sălii, schimbarea instalației electrice și achiziționarea de jaluzele pentru a oferi în totalitate senzația de cinema.
  1. Înscrierea proiectului 01 February 2024 - 16 February 2024

    Întâlniri cu membri grupului de inițiativă, discuții despre cum ne dorim să arate sala, scrierea și încărcarea proiectului pe platforma maratonului.

  2. Promovarea proiectului pe paginile personale de facebook, pagina de facebook a școlii, media locală 01 March 2024 - 30 June 2024

    După acceptarea proiectului în concurs ne vom ocupa de promovarea acestuia pe toată durata de desfășurare a Maratonului Sibiu 2024.

  3. Atragerea de alergători și donatori din rândul familiei, prietenilor, localnicilor, dar și a celor care ne-au ajutat în proiectele trecute 01 March 2024 - 30 June 2024

    Ne vom implica în promovarea proiectului, vom promova proiectul pe rețele de socializare și ne vom ocupa de partea de fundraising și de atragere a alergătorilor, care să susțină cauza noastră.

  4. Atragerea de sponsorizări de la companiile care își desfășoară activitatea pe teritoriul localității 01 March 2024 - 30 June 2024

    Echipa formată din 3 membri ai grupului se va ocup de colaborarea cu firmele care își desfășoară activitatea pe raza localității, vor lua legătura cu Primăria Ocna Sibiului și Consiliul local pentru a le propune acestora să colaboreze și să susțină proiectul nostru.

  5. Participarea la maraton, atingerea obiectivului și finalizarea proiectului până în 31 septembrie 2024 01 May 2024 - 30 September 2024

    Vom încerca să participăm în număr cât mai mare la maraton și ne dorim finalizarea proiectului până la sfârșitul lunii septembrie, anul curent.

  6. Achiziționarea produselor 01 July 2024 - 30 September 2024

    Ne vom ocupa de achiziționarea produselor și de amenajarea sălii începând cu luna iulie a acestui an. Finalizarea lucrărilor o să aibă loc la sfârșitul lunii septembrie.

  7. Inaugurarea proiectului 30 September 2024 - 30 September 2024

    Vom inaugura proiectul în data de 30 septembrie printr-o serie de vizionări de filme, elevii împreună cu părinții.

Giving Icon

73 registered supporters

Supporter Supported Runner Race Amount
Anonymous Vasile Sebastian Morar 60 RON
Ioana Bunea Vasile Sebastian Morar 50 RON
Anonymous Vasile Sebastian Morar 50 RON
  • Aged 6-10: 165
  • Aged 11-14: 127
  • Aged 26 to 64: 15
  • Total direct beneficiary: 307