„Oameni faini, activi și implicați se adună împreună la această sărbătoare a comunității sibiene unde își pun la încercare voința pentru proiectele care contează. Ne bucurăm să fim parte din Maratonul Internațional Sibiu ca partener principal, pentru al optulea an la rând, și să sprijinim dorințele sibienilor pentru un oraș mai frumos. Crosul Visma, cursa cea mai populară a evenimentului, este dovada că oricine își poate depăși limitele.”
Înscrieri alergători
Visma Software Romania este alături de noi și ne ajută să dezvoltăm comunitatea încă de la primele ediții, când aveam o mână de alergători și alergătoare, iar de 8 ani ne susține în calitate de partener principal al evenimentului.
Crosul Visma este atât pentru cei care cred că nu se împacă prea bine cu alergatul, dar nici cu gândul de a renunța ușor, mai ales dacă e vorba de o cauză la mijloc, cât și pentru cei cărora le plac alergările pe distanțe scurte și iuți.
Mulțumim pentru tot sprijinul din acești ani, Visma, și sperăm să fim cât mai mulți care ne depășim limitele și de data aceasta.
Pentru mai multe detalii despre Crosul Visma, dați o tură pe aici (link).
Amintim că în acest an, cei mai buni alergători și alergătoare vor primi premii în bani, după cum urmează:
Feminin | Masculin | |
---|---|---|
Locul 1 | 300 lei | 300 lei |
Locul 2 | 200 lei | 200 lei |
Locul 3 | 100 lei | 100 lei |
*Traseul va fi publicat în variantă finală după obținerea tuturor avizelor necesare din parte autorităților publice locale
START: Piața Mare – Muzeul Samuel von Brukenthal – Mitropoliei – Poștei – Centumvirilor – Konrad Hass – Alexandru Odobescu – P-ța Huet – Podul Minciunilor – P-ța Mica – Ocnei – P-ța Dragoner – 9 Mai – Târgului – Movilei – Felinarului – Magheru – Filarmonicii – Pompiliu Onofrei – Coposu – Coposu pe sub Ziduri – Parcul Cetății – Cetății – Tipografilor – P-ţa Schiller – Timotei Popovici – Papiu Ilarian – Cetăţii – Bălcescu- Piața Mare – FINISH CROS
Click pe imagine deschide harta interactivă (Runkeeper)