Politica de confidențialitate și Notă de informare
 

Informații generale


Începând cu data de 25 mai 2018, Regulamentul 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (în continuare „Regulamentul”) va fi aplicat de toate statele Uniunii Europene. Prin intermediul acestui Regulament, se dorește crearea unui cadru legislativ unitar și uniform pe teritoriul Uniunii Europene, care să nu mai necesite măsuri naționale de implementare.

Definiții


„date cu caracter personal” orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;

„prelucrare” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea;

„operator” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern;

„persoană împuternicită” înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele operatorului;

„destinatar” înseamnă orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autoritățile publice, instituțiile și structurile teritoriale ale acestora, căreia îi sunt dezvăluite date, indiferent dacă este sau nu terț; autoritățile publice cărora li se comunică date în cadrul unei competențe speciale de anchetă nu vor fi considerate destinatari;

Responsabil


Este responsabil pentru operarea paginii web http://www.maratonsibiu.ro și are calitatea de operator în sensul Regulamentului – Fundația Comunitară Sibiu, CIF: 30885877, Cont: RO72RNCB0227130116020001, deschis la BCR Sibiu.

E-mail: office@fundatiacomunitarasibiu.ro

Această pagină web se adresează exclusiv utilizatorilor cu vârsta peste 14 ani.

În vederea respectării obligațiilor care ne revin, derivând din Regulament, și având în vedere că protecția datelor dumneavoastră reprezintă o preocupare majoră și constantă pentru noi, am elaborat prezentul document, care stabilește categoriile de date cu caracter personal pe care le colectăm, scopul și temeiul prelucrării, durata prelucrării, unde păstrăm și cui transmitem aceste date, precum și drepturile pe care le aveți în calitatea dumneavoastră de persoană vizată, implementate special pentru a asigura protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale dumneavoastră și mai ales a dreptului dumneavoastră la protecția datelor cu caracter personal.

În conformitate cu dispozițiile regulamentului 2016/679/UE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, Fundația Comunitară Sibiu are obligația de a administra în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate mai jos, datele personale pe care ni le furnizați despre dumneavoastră.

Vă asigurăm că datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate în mod legal, echitabil și transparent, doar pentru îndeplinirea scopurilor explicite care v-au fost aduse la cunoștință.

Fundația Comunitară Sibiu, în calitate de operator, prelucrează datele într-un mod care asigură securitatea adecvată a datelor cu caracter personal, inclusiv protecția împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale și împotriva pierderii, a distrugerii sau a deteriorării accidentale, prin luarea de măsuri tehnice sau organizatorice corespunzătoare.

 
Datele cu caracter personal pe care le prelucrăm. Scopul. Temeiul. Durata prelucrării


Colectăm de la dumneavoastră doar acele date cu caracter personal care ne sunt necesare pentru a vă putea oferi posibilitatea de utilizare a paginii noastre web și pentru a vă prezenta serviciile pe care Fundația Comunitară Sibiu le pune la dispoziția clienților și pentru a vă putea ține la curent cu evenimentele, produsele, serviciile și anunturile noastre, în măsura în care acest lucru este permis de reglementările legale sau se realizează pe baza consimțământului dumneavoastră.

În general, prelucrăm următoarele date cu caracter personal:

  • Nume și prenume;
  • Categorie/gen;
  • Data nașterii;
  • Număr de telefon;
  • Adresă de e-mail;
  • Oraș;
  • Date bancare: număr de cont bancar și banca;
  • Imaginea – foto și video;
  • Număr de concurs, timpul de concurs și locul în clasament;
  • IP.


Fiecare categorie de date va fi colectată în scopuri determinate, explicite și legitime, nu sunt prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri și vor fi prelucrate pe o perioadă care nu depășește perioada necesară îndeplinirii scopurilor pentru care sunt prelucrate.

Pentru a asigura principiul transparenței informațiilor la prelucrarea datelor cu caracter personal, vă comunicăm în cele ce urmează modul în care prelucrăm datele, scopurile și temeiul juridic (baza legală) al activităților prin care facem acest lucru.

Drepturile dumneavoastră în calitate de persoană vizată


Regulamentul 679/2016 asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice și în special a dreptului acestora la protecția datelor cu caracter personal.

În ceea ce privește datele dumneavoastră cu caracter personal, aveți dreptul de a solicita exercitarea oricărui din următoarele drepturi în vederea garantării protecției datelor cu caracter personal:

  • dreptul de a avea acces la datele dumneavoastră: puteți solicita să vi se comunice categoriile de date cu caracter personal care sunt prelucrate, scopul în care are loc prelucrarea, destinatarii cărora le-au fost sau vor fi comunicate, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;
  • dreptul de a solicita rectificarea datelor: în situația în care există erori cu privire la datele care vă sunt prelucrate, aveți posibilitatea de a solicita corectarea sau completarea lor;
  • dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor: aveți dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor în următoarele situații: dacă ați contestat exactitatea datelor, pentru o perioadă care ne permite să verificăm exactitatea datelor; dacă prelucrarea este ilegală, iar dumneavoastră vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor; dacă operatorul nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță; dacă v-ați opus prelucrării pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra drepturilor dumneavoastră;
  • dreptul de a solicita ștergerea datelor: puteți solicita ștergerea datelor prelucrate, dacă datele nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate, dacă v-ați retras consimțământul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; dacă vă opuneți prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea; datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale; datele cu caracter personal au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale;
  • dreptul de a solicita transferul datelor (la portabilitatea datelor): puteți solicita transferul datelor dumneavoastră către un alt operator dacă prelucrarea are la baza consimțământul dumneavoastră și prelucrarea este una automată;
  • dreptul de a va opune prelucrării: aveți dreptul să vă opuneți în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră în scop de marketing direct, inclusiv creării de profiluri, în acest caz datele dvs. vor fi șterse;
  • dreptul de a vă opune să faceți obiectul unor decizii automate bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv profilare.

Toate aceste drepturi pot fi exercitate printr-o simplă cerere adresată spre Fundația Comunitară Sibiu, în calitate de operator, la sediul nostru sau la adresa de email menționată mai sus.

În situația în care considerați că v-au fost încălcate drepturile, aveți posibilitatea să vă adresați cu o plângere Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Vă informăm că, potrivit Legii 677/2001, nu sunteți obligat(ă) să furnizați datele dumneavoastră personale, acestea fiind necesare înscrierii în Programul de donații și sponsorizări și operațiilor ce se vor efectua ulterior. Refuzul dumneavoastră determină imposibilitatea de a beneficia de serviciile Fundației Comunitare Sibiu în ceea ce privește Programul de donații și sponsorizări. Conform Legii nr. 677/2001, beneficiați de dreptul de acces, de intervenție asupra datelor și de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale. Totodată, aveți dreptul să vă opuneți prelucrării datelor personale care vă privesc și să solicitați stergerea datelor*. Pentru exercitarea acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată conducerii Fundației Comunitare Sibiu. De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiției.

Politica pentru cookie-uri
 

Site-ul http://www.maratonsibiu.ro foloseşte cookie-uri, acestea fiind date stocate pe hard disk-ul utilizatorului, conţinând informaţii despre acesta. Cookie-ul reprezinta un fisier de tip „.txt”, oferite browser-ului dumneavoastră de un server web, ce poate fi plasat pe hard disk-ul dumneavoastră. Majoritatea browserelor sunt setate să accepte aceste cookie-uri. Dacă nu doriți acest lucru, puteți reseta browser-ul astfel încât să fiți anunțați de fiecare dată când primiți câte un cookie sau să refuze acceptarea acestor cookie-uri.

Folosirea mecanismului de tip cookie reprezintă un avantaj în folosul vizitatorilor, acesta permiţând memorarea unor opţiuni de navigare în site precum limba în care se afişează site-ul, tipul de filtre care se aplică la afişarea unor anumite pagini, memorarea numelui de utilizator şi a parolei pentru un acces rapid la conţinutul site-ului. Neacceptarea unui cookie nu înseamnă că utilizatorului îi va fi refuzat accesul de navigare în site sau de citire a conţinutului acestuia.

Cu ajutorul cookie-urilor, proprietarii de site-uri pot monitoriza şi segmenta interesele utilizatorilor faţă de anumite zone sau aplicaţii ale site-ului, fapt care le permite ulterior îmbunătăţirea experinţei de navigare, introducerea unui conţinut relevant pentru utilizator etc.

http://www.maratonsibiu.ro poate folosi cookie-uri, stocând temporar date cu caracter personal pentru a îmbunătăți securitatea accesului la website și pentru a vă furniza servicii cât mai complete.

În plus faţă de informaţiile personale, sistemele noastre colectează în mod automat o serie de informaţii anonime care ne ajuta să întelegem mai bine cum este folosit site-ul şi cum putem să ne îmbunătaţim serviciile. Aceste date includ, dar nu se rezumă la, adresa de IP a computerului cu care accesaţi site-ul, sistemul de operare folosit, software-ul de navigare folosit şi timpul petrecut în site.

http://www.maratonsibiu.ro nu are acces și nu poate controla cookie-urile setate de alte site-uri. Aveți obligația de a accesa și de a citi politicile aplicabile prevăzute pe aceste site-uri. Cookie-urile setare de Google Analytics sunt folosite în scop statistic, iar cele setate de Facebook sunt folosite în scop statistic și de marketing dacă v-ați dat consimțământul pentru asta.

Aceste cookie-uri nu pot fi folosite pentru a vă identifica pe dumneavoastră.

Bineînțeles, puteți accesa pagina noastră web și fără cookie-uri.

În cazul în care nu doriți să recunoaștem computerul dumneavoastră, puteți să împiedicați stocarea de cookie-uri pe hard discul dumneavoastră prin dezactivarea stocărilor de cookie-uri în setările browser-ului. Dacă nu doriţi informaţii colectate prin utilizarea de cookie-uri, există în multe browsere un procedeu simplu care vă permite să respingeţi sau să acceptaţi caracteristicile/funcţiile cookie. Dar vă rugăm să reţineţi că cookie-urile ar putea fi necesare pentru a vă putea furniza anumite facilităţi ale serviciilor noastre online.

 

Notă de informare emisă în temeiul art. 13 al GDPR (UE) 2016/679 al Parlamentului
European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce
privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de
abrogare a Directivei 95/46/CE (“GDPR”)
 

 

∙ Operatorul de prelucrare a datelor cu caracter personal


Fundația Comunitară Sibiu, avand punct de lucru in Sibiu, str. Alexandru D. Xenopol, nr. 25, județ Sibiu,  identificată cu CIF 30885877 (denumită în continuare “Operator”), în calitate de Operator va
prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în conformitate cu prevederile legale incidente în
materie de protecție a datelor cu caracter personal aplicabilă și cu dispozițiile prezentei note de
informare.


∙ Modalitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal


Operatorul vă va prelucra datele personale („Date cu caracter personal”), comunicate de dvs. sau
preluate în mod legitim de la Operator, după cum este descris mai jos, respectiv:

o Numele, prenumele, data și locul nașterii, actele de identitate / copiile acestora (buletinul de
identitate, pașaportul, permisul de conducere, codul fiscal și toate documentele care identifică
persoana);

o Adresa de domiciliu privată, numere de telefon fix sau mobile private,

o Adresa de serviciu, numere de telefon fix sau mobil,

o metadate și cookie-uri digitale din care este posibilă urmărirea persoanei fizice;

o Date de contorizare, facturare și numere de identificare a clienților pentru serviciile furnizate,

o Date financiare personale (cont bancar etc.);

 

În sensul prezentei note de informare, prin „prelucrarea de Date cu caracter personal” se înțelege orice operațiune sau ansamblu de operațiuni efectuate cu și fără utilizarea de procese automatizate și aplicate Datelor cu caracter personal, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, utilizarea, comunicarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.Vă informăm că Datele cu caracter personal vor fi prelucrate atat prin intermediul unor metode manuale, precum și/sau prin intermediul unor mijloace automate (de exemplu: mijloace informatice sau telematice).


∙ Scopul și temeiul juridic de prelucrare a Datelor cu caracter personal


Operatorul va prelucra Datele dumneavoastră cu caracter personal dobândite în scopul participării la evenimentul Maratonul Internațional Sibiu.

Temeiul juridic al prelucrării Datelor cu caracter personal este consimțământul sau acordul parental
exprimat sub prezenta notă de informare;

Transmiterea anumitor Date cu caracter personal de către dumneavoastră este necesară pentru participarea la evenimentul Maratonul Internațional Sibiu. Prin urmare, un eventual refuz din partea dumneavoastră ar putea conduce la imposibilitatea desfășurării de către Operator a activității.
Transmiterea anumitor Date cu caracter personal de catre dumneavoastra este voluntară pentru
îndeplinirea altor scopuri, precum informarea prin newslettere privind evenimentele ulterioare similare. Lipsa consimțământului dumneavoastra pentru aceste din urmă scopuri, nu va avea absolut nicio consecință asupra participării dumneavoastră la eveniment. Natura obligatorie sau facultativă a exprimării consimțământului va fi specificată la momentul colectării datelor.

∙ Sursa Datelor cu caracter personal


Datele dumneavoastră cu caracter personal au fost preluate în mod legitim de la alergătorul înscris în concurs care v-a indicat ca având rolul contractului său de siguranță, sau de o persoană terță căreia i-ați dat acordul să vă facă înscrierea. În cazul minorilor, înscrierea de către terți se poate face cu acordul părinților/tutorilor legali.

∙ Destinatarii Datelor cu caracter personal


Datele dumneavoastră cu caracter personal vor putea fi dezvaluite, în scopurile amintite mai sus,
următoarelor categorii de destinatari:

a) angajaților și colaboratorilor Operatorului prezenți pe teritoriul Uniunii Europene;
b) societăților terțe care desfășoară activități de outsourcing în favoarea Operatorului, și doar ulterior nominalizării acestora drept persoane împuternicite, altor persoane fizice autorizate, altor destinatari în scop de marketing direct în conformitate cu dispozițiile GDPR și doar urmare a exprimării consimțământului dumneavoastră. În acest din urmă caz, vă informăm că destinatarii datelor aparțin următoarelor categorii: presă, autorități publice locale, parteneri, prestatori servicii cronometraj, transmisiune live, operatori foto.


∙ Transferul Datelor cu caracter personal
 

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi prelucrate în Uniunea Europeană și păstrate în
serverele amplasate în orașul Frankfurt și Uniunea Europeană.

 

∙ Perioada de stocare a Datelor dumneavoastra cu caracter personal


Datele dumneavoastra cu caracter personal care fac obiectul transferului în scopurile amintite mai sus
vor fi păstrate conform principiilor de proporționalitate și necesitate, și în orice caz până la atingerea
scopurilor pentru care au fost prelucrate.

În ceea ce privește prelucrarea Datelor dumneavoastră cu caracter personal transmise în mod voluntar,
menționăm că acestea vor fi prelucrate de regulă până la momentul în care vă veți retrage
consimțământul.

∙ Procesul decizional automatizat si crearea de profiluri


Datele dumneavoastra cu caracter personal pot fi supuse unor operațiuni care fac subiectul unei decizii
bazate pe prelucrarea automată a datelor, precum crearea de profiluri. În acest caz, veți avea dreptul
de a beneficia de intervenția umană din partea Operatorului, de a vă exprima punctul de vedere și de
a contesta decizia.

∙ Drepturile persoanelor vizate


În conformitate cu dispozițiile GDPR beneficiați de următoarele drepturi ca urmare a prelucrării datelor cu caracter personal de către Organizație: (i) dreptul de a avea acces la prelucrarea datelor cu caracter personal, (ii) dreptul de rectificare a datelor cu caracter personal, (iii) dreptul de ștergere a  datelor cu caracter personal, (iv) dreptul de restricționare a prelucrării datelor cu caracter personal, (v) dreptul la portabilitatea datelor cu caracter personal, (vi) dreptul de a mă opune în orice moment operațiunilor de prelucrarea a datelor cu caracter personal, (vii) dreptul de a nu face obiectul unui proces decizional individual automatizat, (viii) dreptul de a depune o plângere la autoritatea națională de supraveghere în cazul în care consider că prelucrarea datelor cu caracter personale încalcă prevederile Regulamentului, (ix) dreptul de a mă adresa justiției în cazul în care drepturile prevăzute de Regulament pentru protecția datelor cu caracter personal nu sunt respectate, (x) dreptul de a fi informat cu privire la încălcarea securității datelor cu caracter personal.  

Pentru informaţii suplimentare referitoare la operaţiunile de prelucrarea a datelor cu caracter personal, inclusiv cu privire la modul de exercitare a dreptului de a va opune primirii de informaţii/comunicari comerciale, pot consulta informaţiile suplimentare disponibile pe https://v1.maratonsibiu.ro sau în punctele de lucru ale Organizației, lista punctelor de lucru este disponibilă pe secțiunea „Contact”.

Pentru exercitarea drepturilor menţionate anterior persoana vizată va înainta o cerere scrisă, datată și semnată, transmisă:


Organizația este obligată să comunice solicitantului măsurile luate în termen de o lună de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opțiuni a solicitantului cu privire la modalitatea de comunicare. Această perioadă poate fi prelungită cu două luni atunci când este necesar, ținându-se seama de complexitatea și numărul cererilor. Organizația va informa solicitantul cu privire la orice astfel de prelungire, în termen de o lună de la primirea cererii, prezentând și motivele întârzierii.

Totodată, în cazul în care aveţi nevoie de informaţii suplimentare referitoare la conţinutul prezentului document, puteţi solicita sprijinul la adresa de e-mail: office@fundatiacomunitarasibiu.ro.

Vă amintim că aveți dreptul de a face o reclamație la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în București, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod postal 010336, Romania, website: http://www.dataprotection.ro/.


Vă informăm că aveți dreptul de a vă opune în orice moment prelucrării datelor cu caracter personal
care vă privesc, efectuată în scopuri de marketing direct, inclusiv în scopul creării de profiluri, în măsura în care acest din urmă scop este legat de marketingul direct. Dreptul de a vă opune acestei prelucrări de date efectuată prin mijloace de contact automatizate se extinde și asupra prelucrării datelor cu ajutorul mijloacelor de contact tradiționale, dacă nu veți dori să vă opuneți doar parțial.
În cazul în care vă veți opune prelucrării datelor în scopuri de marketingului direct, datele
dumneavoastră cu caracter personal nu vor mai fi prelucrate în aceste scopuri.
Pentru exercitarea drepturilor și retragerea consimțământului dumneavoastră veți putea înainta o cerere scrisă, datată și semnată, transmisă:


Am citit prezenta nota de informare și îmi ofer consimțământul pentru prelucrarea Datelor mele cu caracter personal în condițiile prevăzute în prezenta nota de informare și în temeiul art. 9 alin. 1 din GDPR.