Iulia

Prietenii WeHelp
septembrie 18, 2020
Ioana Monica
septembrie 18, 2020

Copilul care aleargă lângă mareee 💙 am fost eu aseară, după ce subit ne-am decis (după săptămâni întregi de gândire și răzgândire) să ne facem un cadou de familie câteva zile pe plajă și în anul ăsta provocator.

 

Că nu am nici măcar un gram de sportiv în mine știți deja, dar emoții am cu tonele, și cumva Maratonul reușește în fiecare an să le aducă la suprafață pe cele mai faine dintre ele. Așa a fost și ieri, deși credeam că energia e legată strâns de Piața Mare, cu opțiunea aleargă oriunde m-am convins că evenimentul ăsta emană pozitivism peste tot datorită oamenilor minunați ce îl construiesc.

 

Așadar am pornit eu aseară la 7, după multicele provocări, la alergat pe plajă, fix fix lângă mare. Mii de gânduri mi-au zburat prin cap: la început cele mai multe erau cum o să mă preling eu pe nisip și acolo o să rămân până vin băieții mei să mă recupereze, cum nu o să reușesc sub nicio formă să duc asta la capăt, cât au trecuuuuut, numai 300 de metri?? dar ia uite ce puternică e marea seara asta și cât insistă cu valurile ei, hai dă-mi și mie niște energie, uaaa, ce zmeu fain, pff, da’ vântul ăsta nu se preface, cât au trecutttt? Numai 200? Gata, gata, nu mă mai uit. Am o grămadă de oameni care cred în mine și au donat, încă nici nu mă doare într-o parte, corpule, mulțumesc, ești cam puternic și bun cu mine 😊 Uite ce familie draguță, cum stau ei așa îmbrățișați, abia aștept să ajung înapoi să iau și eu băieții în brațe. Câte ore de terapie vor face copiii după cursa asta, haaaai că nu mai e mult și ajung la jumate. Oh, și luna asta e așa faină deasupra mării, ia să mai respir un pic că taaaare dor mi-a fost de aerul ăsta. Ia uite, omul ăsta îmi zâmbește și mă încurajează, pf, ce bine că mai pot să îi zâmbesc și eu înapoi, oameni de la maraton, nu știam că aveți voluntari încurajatori și pe plajă. Ia uite și băiețelul ăsta ce atent se uită la mine, sper că nu se sperie că abia mai respir, ia să îi zâmbesc să stea liniștit. ooo! o inimioară în nisiiiip! Și înghețatăăă! Ia uiteeee ce fericită aleargă ca un copil doamna asta în valuri! Și acoloooo, ui! Mămica aia cu fetița se fugăresc ca în filme! Așaaaaaa, oamenii au încredere în mine, că au donat, copiii au nevoie să facă terapie, eu mai am un pic și chiar îi ajut să facă astaaaa, hai că poooot, totuși pot! Ia auzi, și niște muzică, dadada, prinde bineee și muzica asta, dar valurile, oh,valurile.  oaaaaaai, mai am un piiiiic, ia să le arăt și oamenilor bucurie de mare și de copil împlinit că îi are alături, cum se filmează, așaaaaa, aproape bineee. Ieeeeeeei, băieții meeeeei, pe buneeee???? Chiar am ajuns înapoi? Fără să mă opresc???? Eu???? Daaaaaaaa! Am reușiiiit! Și ia uite ce cadou frumos, îmi dă medalia puiul ăsta ce știe deja câta putere e în noi, ia uite ce se bucură să mă vadă și cum zâmbește el sincer și obosiiit. Pfu, pot să lăcrimez și eu acum, nu mai trebuie să conserv energie ❤

 

Apoi m-am prăbușit în locul meu preferat din lume: pe nisip, cu puiul la piept și tatăl lui alături, marea în dreapta, cerul deasupra și în gând cu toți oamenii buni ce m-au ajutat, și imi spuneam: era imposibil să fie alt slogan mai bun anul ăsta pentru maraton decât ALLONE! Fix fix așa aș sintetiza tot ce am simțit, că împreuna e cel mai bine. Și suntem împreună mai puternici chiar și când ni se pare că alergăm singuri.

 

MULȚUMESC, oameni buni și prieteni dragi!


Vrei să alergi sau să susții o cauză și tu? Hai cu noi, dar maxim până la 1 octombrie.

 

Înscriere alergător Înscriere susținător