Împreună pentru judeţul Vâlcea

DAC (Decât AntiCorupţie)
februarie 19, 2019
Biserici fortificate – Perspective
februarie 19, 2019

Scopul nostru este lărgirea reţelei naţionale de fundaţii comunitare şi dezvoltarea de proiecte care contribuie la bunăstarea comunităţilor pe care le servesc.

Fundaţia Comunitară Vâlcea ar fi a 17-a din ţară şi prima din Oltenia, cu un potenţial imens să aprindă şi să întreţină spiritul comunitar al vâlcenilor. Mişcarea din care facem parte, începută de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare în 2008, cuprinde 16 fundaţii în toată ţara, iar acestea au investit în comunităţile lor peste 5 milioane USD în primii 9 ani de activitate.

Noi, membrii grupului de inițiativă, am crescut într-o perioadă în care trebuia să ne mutăm la oraș pentru a avea acces la internet, trebuia să privim înspre alte orașe, dacă voiam o educație mai bună sau un loc de muncă. Vâlcea are toate resursele pentru a inspira tinerii să rămână în comunitate, pentru a susține oamenii cu inițiativă și pentru a construi un viitor durabil pentru copii şi seniori deopotrivă. Prin Fundaţie vom activa aceste resurse şi încrederea că „se poate”!

9567 RON
Suma Incasata
20000 RON
Target



47.84%

Specificul zonei este unul al neîncrederii şi al sintagmei “fiecare pentru el”, fapt reflectat şi în multitudinea de asociaţii şi fundaţii existente (453 de fundaţii şi 1052 de asociaţii). Deşi mediul asociativ este extrem de bine reprezentat, implicarea în activităţi de voluntariat, proiecte comunitare, proiecte comune şi proiecte participative de dezvoltare este minimă, atât în rândul tinerilor, cât şi în rândul persoanelor adulte. Conform datelor din Eurobarometru, în România numărul celor care voluntariază este de 20% din populaţia activă, sub media europeană, cu state precum Norvegia unde 80% din cetăţeni sunt membri într-un ONG şi jumătate din populaţie face voluntariat.

Firmele mari se implică şi sprijină iniţiative locale, dar nu au timp să se implice foarte mult, să îşi construiască o strategie de CSR sau să susţină o viziune pentru întreaga comunitate.

Astfel, rolul unei fundații comunitare este de a planifica pe termen lung, de a mobiliza comunitatea şi de a distribui fonduri şi alte resurse locale. Totodată aceasta dezvoltă programe adaptate nevoilor comunităţii şi creşte gradul de conştientizare cu privire la problemele locale, reuneşte lideri comunitari şi întăreşte poziţia societăţii civile.

Fundația Comunitară Vâlcea va fi un motor al schimbărilor pozitive în comunitate, stimulând participarea și cooperarea locală. Vom antrena resurse locale pentru a potența creșterea județului – mai exact vom atrage fonduri de la persoanele fizice și companii din zonă și le vom distribui către cauze filantropice din Vâlcea. Fundația comunitară inițiază și menține legătura vitală dintre donatori, nevoi și soluții, conectează oamenii cu cauzele și sprijină un impact crescut al donațiilor și finanțărilor în comunitate.   

Fundaţia comunitară dezvoltă capacitatea pe termen lung investind în relaţii, cunoştinţe, infrastructură şi lideri—elemente esenţiale pentru societatea civilă.

Beneficiarii direcţi ai proiectului suntem, în primul rând, noi, grupul de inițiativă care ne dorim să devenim o fundație comunitară, iar apoi, în aceeași ordine a importanței, organizaţiile non-guvernamentale şi grupurile de iniţiativă din judeţul Vâlcea. În acest moment, ţinem legătura cu aproximativ 70 de organizaţii active în domeniile educaţie, tineret, social, sănătate, mediu, sport, cultură şi intenţionăm să lărgim această bază de date.

Ele vor beneficia de granturi, de susţinere pe parcursul implementării proiectelor finanţate, de consultanţă pentru creşterea capacităţii organizaţionale, formare.

Beneficiarii indirecţi sunt, pe termen scurt, beneficiarii pe care aceste organizaţii îi deservesc şi, pe termen lung, locuitorii judeţului Vâlcea. De asemenea, intenţionăm să inspirăm grupuri de iniţiativă în judeţele Gorj şi Argeş, în vederea extinderii reţelei de Fundaţii Comunitare la nivel naţional.

Ne propunem întocmirea documentelor și strângerea patrimoniului în scopul înființării Fundaţiei Comunitare Vâlcea până la 1 august 2019 (strângerea fondurilor de 102 000 de lei, crearea actului constitutiv, alegerea boardului şi a echipei executive, depunerea actelor la judecătorie şi înscrierea oficială în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor)

Strângerea de fonduri pentru îndeplinirea pragului de înființare: 25.07.2019

Întocmirea dosarului complet și depunerea acestuia la Judecătorie: 01.08.2019

20.000 de lei, necesari pentru a acoperi o parte din patrimoniul inițial necesar înființării Fundației

Grupul de iniţiativă pentru Fundaţia Comunitară Vâlcea
Am format la Râmnicu Vâlcea un grup solid de oameni entuziaşti şi suntem în plin proces de formare şi învăţare pentru a deveni Fundaţia Comunitară Vâlcea. Suntem 12 antreprenori, ONGişti, finanţişti, manageri de proiect, comunicatori, psihologi, toţi dornici să contribuim la transformarea judeţului într-o comunitate curajoasă care știe cum să răspundă nevoilor și care îi va face pe oameni mândri de casa lor. Activităţile lui 2018 au curs firesc între formarea grupului, maparea nevoilor comunităţii, evenimente de strângere de fonduri şi evenimente de promovare. Pe 3 martie 2018 ne-am scris primul mesaj ca grup de iniţiativă, iar la finalul lui 2018 ne mândream cu cei 46000 de lei strânşi din evenimentele de strângere de fonduri, campaniile de pe Galantom, donaţii individuale şi sponsorizări. Între timp am organizat, alături de partenerii noştri: un eveniment sportiv – semimaratonul Vâlcea Forest Run, o cină în care ne-am prezentat intenţiile – Wine & Dine cu G.I. Fundaţia Comunitară Vâlcea, 4 evenimente cu vâlceni care sunt plecaţi din judeţ, la Bucureşti şi Sibiu, şi un concurs de proiecte pentru ONG-uri. Primul eveniment al lui 2019 a fost Cercul Donatorilor Vâlceni la Bucureşti, iar trei dintre proiectele înscrise în concurs au primit o finanţare de aproximativ 24000 de lei, cu 6000 mai mult decât bugetul cerut. La început de 2019 avem 73000 de lei din cei 102000 necesari pentru înfiinţare, planuri pentru încă un Cerc de Donatori la Vâlcea şi pentru evenimente de cunoaştere cu societatea civilă din judeţ.

Sustinatori (62)

Nume, Prenume Sustine Alergatorul Cursa Localitate Data inscriere Susținere
Dobroiu Ecaterina Andreea Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Ramnicu Valcea 2019-02-21 14:42:49 100.00 lei
anonim Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km București 2019-02-21 19:18:44 100.00 lei
Negru Oana Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-02-22 08:21:11 50.00 lei
Meauta Laurentiu Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Roman 2019-02-24 03:04:48 5.00 lei
Lica Angi Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Sibiu 2019-02-24 10:54:18 10.00 lei
Dinu Mălina Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km București 2019-02-27 08:59:26 50.00 lei
Leca Amalia Oana Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-02-28 09:57:03 20.00 lei
anonim Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Valencia 2019-02-28 15:14:06 50.00 lei
Deca Monica Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-03-01 10:43:20 100.00 lei
Nicolaescu Beatrice Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-03-01 11:40:10 50.00 lei
anonim Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km bucuresti 2019-03-01 11:43:49 100.00 lei
Ureche Silviu Fozocos Alexandru Zacaria 10K - 10Km Râmnicu Vâlcea 2019-03-01 13:33:01 20.00 lei
balan stefana Fozocos Alexandru Zacaria 10K - 10Km Bacau 2019-03-01 15:14:29 50.00 lei
Ionut Vasilescu Fozocos Alexandru Zacaria 10K - 10Km Ramnicu-Valcea 2019-03-01 15:50:43 10.00 lei
Morariu Alina Mesea Oana Zacaria 10K - 10Km Stockholm 2019-03-01 22:35:18 50.00 lei
anonim Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Cluj-Napoca 2019-03-04 11:12:55 30.00 lei
anonim Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Ramnicu Valcea 2019-03-08 11:51:38 50.00 lei
anonim Mesea Oana Zacaria 10K - 10Km Ramnicu Valcea 2019-03-08 11:52:44 50.00 lei
anonim Fozocos Alexandru Zacaria 10K - 10Km Ramnicu Valcea 2019-03-08 11:53:39 50.00 lei
anonim Ivanescu Andrei Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Ramnicu Valcea 2019-03-08 11:54:47 50.00 lei
anonim Coamesu Bogdan Zacaria 10K - 10Km Ramnicu Valcea 2019-03-08 11:55:43 50.00 lei
Raducanu Irina Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Pantelimon 2019-03-12 07:43:59 50.00 lei
Popa Gabriel Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-03-19 13:16:36 1000.00 lei
S Gabi Mesea Oana Zacaria 10K - 10Km Ramnicu Valcea 2019-03-20 13:41:54 100.00 lei
dumitru vasile camelia Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km sibiu 2019-03-21 20:13:55 20.00 lei
Dinu Malina Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-03-22 09:50:29 50.00 lei
anonim Baitoiu Mirabela Crosul Visma - 5Km Calgary 2019-04-04 18:04:59 125.00 lei
anonim Baitoiu Mirabela Crosul Visma - 5Km Calgary 2019-04-04 18:16:11 100.00 lei
anonim Baitoiu Mirabela Crosul Visma - 5Km Sherwood Park, Canada 2019-04-04 21:26:14 100.00 lei
anonim Mesea Oana Zacaria 10K - 10Km Rm. Valcea 2019-04-08 12:52:07 100.00 lei
Dobroiu Andreea Baitoiu Mirabela Crosul Visma - 5Km Râmnicu Vâlcea 2019-04-12 10:24:44 100.00 lei
irimia adriana Calinoiu Alexandru Maratonul Continental - 42Km Sibiu 2019-04-26 15:52:36 50.00 lei
anonim Mesea Oana Zacaria 10K - 10Km Rm Valcea 2019-05-17 15:55:53 50.00 lei
Z Ioana Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km cluj 2019-05-24 12:16:41 155.00 lei
Sevestrean Lucia Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km SIBIU 2019-05-24 15:46:05 50.00 lei
Checheriță Lucian Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bacau 2019-05-26 23:52:09 50.00 lei
G Cristina Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Brasov 2019-05-29 00:42:34 50.00 lei
anonim Bulacu Cezar Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Rm valcea 2019-05-29 15:58:41 700.00 lei
anonim Bulacu Cezar Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Rm Valcea 2019-05-29 16:42:04 527.50 lei
anonim Bulacu Cezar Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Rm valcea 2019-05-29 19:54:28 200.00 lei
Mălaiu Anca Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Sibiu 2019-05-30 14:42:38 100.00 lei
anonim Baitoiu Mirabela Crosul Visma - 5Km Calgary 2019-05-30 19:28:49 200.00 lei
Firoiu Andra Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-05-31 22:38:19 70.00 lei
anonim Mesea David Gabriel Cursa Copiilor Decathlon - 4-5 ani Râmnicu Vâlcea 2019-05-31 23:25:23 800.00 lei
anonim Mesea David Gabriel Cursa Copiilor Decathlon - 4-5 ani București 2019-06-01 05:05:43 70.00 lei
anonim Mesea Robert Mihai Cursa Copiilor Decathlon - 8-9 ani București 2019-06-01 05:09:37 70.00 lei
Maria Baitoiu Romanii din Calgary Baitoiu Mirabela Crosul Visma - 5Km Calgary 2019-06-01 07:44:46 680.00 lei
Dinu Mălina Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km București 2019-06-01 09:35:44 40.00 lei
Cniș Petru Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Reșița 2019-06-01 15:29:22 100.00 lei
Tanasescu Elena Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti - Sector 3 2019-06-01 15:54:50 211.00 lei
anonim Coamesu Bogdan Zacaria 10K - 10Km Valcea 2019-06-01 16:42:26 500.00 lei
Florian ionel Copacel Copacel Luminita Crosul Visma - 5Km Stoilesti 2019-06-01 17:27:57 10.00 lei
Turica Robert Mesea Oana Zacaria 10K - 10Km Râmnicu Vâlcea 2019-06-02 09:09:14 100.00 lei
Curt Nazar Varol Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-06-02 20:45:44 100.00 lei
Gavrila Nadia Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km București 2019-06-03 10:10:22 50.00 lei
Porumb Alina Mihaela Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Brasov 2019-06-03 11:32:25 163.00 lei
Porumb Alina Mihaela Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Brasov 2019-06-03 11:40:28 63.00 lei
Almasi Bogdan Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-06-03 12:11:03 211.00 lei
Cucu-Dumitrescu Elvira Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-06-04 11:48:16 42.20 lei
Priester Ana Tudorica Mihai Nicolae Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Ploiesti 2019-06-04 22:58:17 100.00 lei
anonim Fozocos Alexandru Zacaria 10K - 10Km rm Vâlcea 2019-06-05 14:30:34 200.00 lei
anonim Deliu Ionut Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Bucuresti 2019-06-28 07:32:17 500.00 lei

Alergatori (36)

Nume, prenume Localitate Data inscriere Cursă Sustine
Tudorica Mihai Nicolae Bucuresti 2019-02-20 23:38:08 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Mesea Oana Ramnicu Valcea 2019-03-01 10:15:43 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Fozocos Alexandru Ramnicu Valcea 2019-03-01 10:30:16 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Ivanescu Andrei Rm. Valcea 2019-03-03 19:28:48 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Coamesu Bogdan Ramnicu Valcea 2019-03-03 20:51:16 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Bulacu Cezar Rm Vâlcea 2019-03-11 07:08:29 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Copacel Luminita Râmnicu Valcea 2019-03-18 14:38:37 Crosul Visma - 5Km Susține!
Pavelescu Cristian Sibiu 2019-03-20 07:55:04 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Calinoiu Alexandru Sibiu 2019-03-25 14:31:19 Maratonul Continental - 42Km Susține!
Baitoiu Mirabela Calgary 2019-04-04 09:01:32 Crosul Visma - 5Km Susține!
Voicu Gabriel Ramnicu Valcea 2019-04-09 13:04:58 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Carta-Hanciu Flavia Ramnicu Valcea 2019-04-09 23:21:13 Cursa Copiilor Decathlon - 4-5 ani Susține!
Gurita Ovidiu Craiova 2019-04-23 10:04:58 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Gheorghe Cristian Ramnicu Valcea 2019-04-24 12:42:33 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Nicu Adela Mihaela Ramnicu Valcea 2019-05-03 13:26:36 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Nicu Alexandru Ioan Ramnicu Valcea 2019-05-03 13:32:05 Cursa Copiilor Decathlon - 8-9 ani Susține!
Petrescu Valerian-Alexandru Ramnicu Valcea 2019-05-03 13:55:32 Crosul Visma - 5Km Susține!
Kandemir Esat Rm Valcea 2019-05-07 12:21:20 Maratonul Continental - 42Km Susține!
Marinoaia Gigi Rm Valcea 2019-05-08 08:55:21 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Proteasa Cristina Bujoreni 2019-05-08 11:37:29 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Băluță Teofil Râmnicu Vâlcea 2019-05-09 07:12:25 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Popolan Vasile Alin sibiu 2019-05-09 09:13:04 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Trusca Daniel Rm. Valcea 2019-05-09 10:45:57 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Proteasa Luisa Ramnicu Valcea 2019-05-09 21:19:02 Crosul Visma - 5Km Susține!
Proteasa Lucian Ramnicu Valcea 2019-05-09 21:25:28 Crosul Visma - 5Km Susține!
Proteasa Sebastian Ramnicu Valcea 2019-05-09 21:33:38 Cursa Copiilor Decathlon - 10-12 ani Susține!
Florica Elena Alina Râmnicu Valcea 2019-05-10 15:15:36 Zacaria 10K - 10Km Susține!
Lica Roxana Maria Rm Valcea 2019-05-10 22:05:13 Crosul Visma - 5Km Susține!
Deliu Ionut Râmnicu vâlcea 2019-05-12 21:03:33 Semimaraton Joyson Safety Systems - 21Km Susține!
Deliu Caty Râmnicu vâlcea 2019-05-12 21:18:23 Crosul Visma - 5Km Susține!
Cătălin Popescu Râmnicu Vâlcea 2019-05-13 14:54:49 Crosul Visma - 5Km Susține!
Plăcintă Mihaela Râmnicu Vâlcea 2019-05-13 15:02:43 Crosul Visma - 5Km Susține!
Trasca Ion Sibiu 2019-05-13 15:15:38 Crosul Visma - 5Km Susține!
Tița Silviu Rm.Valcea 2019-05-13 17:05:54 Crosul Visma - 5Km Susține!
Mesea David Gabriel Rm Valcea 2019-05-13 20:50:50 Cursa Copiilor Decathlon - 4-5 ani Susține!
Mesea Robert Mihai Rm Valcea 2019-05-13 20:56:11 Cursa Copiilor Decathlon - 8-9 ani Susține!