Zona 2: Odobescu

Mă numesc Albu Ioan-Victor și activez ca și coordonator de voluntari în cadrul maratonului de 5 ediții, aceasta ar fi a 6-a, am 24 de veri trăite în acest oraș. Îmi plac sporturile extreme, în general cele care implică bicicleta, unde mi-am și găsit cel mai frumos hobby și anume downhill-ul.

Activez în cadrul firmei Amplexor Sibiu ca designer grafic. În rest, nu sunt foarte bun în a mă descrie, pe scurt, sunt o fire ambițioasă, perseverentă și foarte încăpățânată, îmi plac câini, tatuajele, plimbările și camping-urile în natură și sporturile extreme atât pe timp de vară cât și iarna.

Experiența pe care a oferit-o maratonul  a fost una excepțională de la an la an, stresul, agitația și munca sub presiune sunt unele din punctele mele forte, ceea ce a făcut ca munca în cadrul maratonului să fie una super plăcută și antrenantă din cauza că trebuie să fi foarte atent la tot ce se întâmplă în jurul tău atât înainte de maraton cât și pe parcursul lui ceea ce ma făcut mereu să mă reîntorc ca voluntar sau coordonator în fiecare an. Dar acesta nu este singurul factor care m-a făcut să mă întorc, oameni cu care am avut ocazia să lucrez an de an, atât organizatori cât și voluntari sau alți coordonatori, au creat o experiență de nedescris și mereu am întâlnit oameni noi, am legat prietenii noi cu oameni super frumoși pe care dacă nu ar fi fost maratonul nu aș fi avut ocazia să îi întâlnesc.

Coordonator: Victor Albu 

Necesar de voluntari zonă: 15

Suprafața acoperită: Str. Mitropoliei – Str. Poștei – Str. Centumvirilor – Str. Korad Haas – Str. Al. Odobescu

Interval orar: 7:00 – 10:00

Sarcini specifice zonei:

  • Amenajarea traseului
  • Asigurarea intersecțiilor de pe traseu

Alte informații relevante:

  • KM 1 de traseu
  • Nu sunt puncte de revitalizare
  • Nu sunt puncte de schimbare ștafetă
Înscriere voluntar

*Pentru a te înscrie pe această zonă, selectează Zona 2: Odobescu


Harta zonei: