Testimoniale 2014

calinoiu alexandru_final “Semimaratornul din 2014 a însemnat două lucruri pentru mine: primul pas către un maraton (lucru care mi-l doresc încă de când am început să alerg) și satisfacția de a contribui la un proiect drag mie, panoul de cățărat Sibiu”

– Călinoiu Alexandru-Nicolae, Antreprenor, AgileFreaks, aleargă pentru Asociația Salvatorilor Montani Sibiu

 

gabriela hila_final Emoțiile din ziua crosului au fost copleșitoare. Îmi propusem cu câteva luni înainte să termin cursa, dar nu pe ultimul loc. Nu a fost așa. Am terminat pe ultimul loc, la 6 minute în urma ultimului alergător. Nu o sa uit că eu încă încercam să îmi reglez respirația și a a venit primul maratonist de la 21 de km. Îmi era clar că nu e de mine.Aș mai alerga de câte ori trebuie 5 km că să simt din nou emoția când am văzut poza cu incubatorul în secția celor mici. Alături de Mâini Unite, Baby Care și Emma am conștientizat că un proiect bun mișcă lumea.”

-Gabriela Hila, Asociația Mâini Unite

doris louise popescu_final “Ploaie, vânt, frig……nimic nu ne-a descurajat. Nici pe noi, alergătorii, nici pe sutele de susținători, dragi nouă. Dimpotrivă! Nimeni nu a renunțat la participare! Așa că nu am fost deloc mirată să văd Piața Mică inundată de cei mai inimoși oameni ai Sibiului. Indiferent de proiectele susținute de noi (toate importante pentru Sibiu), am dovedit, din nou, că suntem solidari. Iar acesta consider că este principalul merit al SemiMaratonului: faptul că unește forțe, antrenând schimbarea.

– Doris Louis Popescu, Cadru universitar, aleargă pentru AnimalLife Sibiu

 

cristina costea_final “Particip la SemiMaraton Sibiu încă de la prima editie ca și voluntar și am avut ocazia să văd în fiecare an o creștere extraordinară a numărului de alergători și susținători. În luna dinaintea evenimentului cu oricine m-am întâlnit era ori susținător ori alergator la SemiMaraton. Cred că nu am întâlnit pe nimeni care să nu știe de eveniment.În ziua evenimentului bucuria mi-a fost și mai mare să văd o gramadă de prieteni, cunoscuți, colegi și colaboratori în rândul alergătorilor.”

-Cristina Costea, Asociația AnimalLife Sibiu, voluntar SemiMaraton Sibiu

 

andrei soroaga_final “SemiMaratonul e o zi de sărbătoare a comunității sibiene, la care particip cu drag de câte ori am ocazia. În 2014 s-a nimerit într-o zi ploioasă, dar nu am dat înapoi. Pentru public nu cred că a fost așa placut, pentru alergători puțină ploaie e numai bună. Ne vedem la ediția următoare!”

Andrei Șoroagă, Asociația Cu verdele-n SUS

dan luca_final “La Semimaratonul Sibiu 2014 am primit <botezul> de alergător. A fost prima mea cursă oficială și va rămâne specială în mintea, inima și corpul meu. Eu nu alerg ca să scot un timp mai bun și nici să adun kilometri – eu alerg ca să mut limite în toate ariile vieții mele. În plus, motto-ul meu este: <la 35 de ani mai în formă ca la 25>.”

– Dan Luca, Antreprenor, 5 AM Coaching Program

anabela tarnovan_final „<Fiecare din noi poartă în el/ea o veste bună. Vestea bună este că nu știi cât de minunat poți să fii. Cât de mult poți să iubești! Cât de multe poți să realizezi!> (Anne Frank).Când am citit aceste rânduri, mi-am amintit că am plecat de la SemiMaraton cu acest sentiment și cu încrederea în puterea noastră, a tuturor, de a face lucruri frumoase pentru noi și pentru Sibiu. Asta e pentru mine semimaratonul  – un eveniment care ne amintește cât de minunați suntem fiecare dintre noi și, mai ales, cât de minunați suntem împreună.”

– Anabela Târnovan, membru în boardul FCS

 

iulia nistor_final „Anul acesta, echipa de alergători a asociației s-a dublat față de prima participare (2013), iar acest lucru ne bucură enorm și ne dă curaj. Copiii au șansa să-și modeleze responsabil viitorul. Cel mai tare mă bucură că s-au alăturat echipei oameni care nu au neapărat legătură cu arhitectura, dar care au înțeles repede că educația de arhitectură și mediu construit este importantă pentru viitorul orașelor țării noastre și pentru locuitorii lor.”

– Iulia Nistor, Asociația De-a Arhitectura

Fundatia Comunitara Sibiu este operator de date cu caracter personal, inregistrat la ANSPDCP cu nr. 30480