Testimoniale 2013

maria_cismaru “Participarea la SemiMaraton 2013 pentru mine a însemnat ocazia perfectă de-a ajuta şi de-a îmi ajuta prietenii să ajute. Acest eveniment reuneşte oamenii într-un mod minunat şi oferă sentimentul apartenenţei la comunitate. Evoluţia pe care a avut-o faţă de 2012 a fost una remarcabilă, iar în 2014 sper să reuşească să mobilizeze şi mai multe forţe, pentru că împreună putem creşte valoarea oraşului în care trăim. ”
Maria Cismaru, cel mai bun fundraiser SemiMaraton Sibiu 2013 (63 de susţinători) 
florenta_cioconea “Particip de 2 ani la SemiMaraton, cu emoţie şi mult entuziasm, susţinând cauzele Asociaţiei Mâini Unite. Emoţie pentru că nu sunt o mare alergătoare şi de fiecare dată kilometrii parcurşi sunt un pariu cu mine şi entuziasm pentru că e minunat să alergi alături de oameni frumoşi, dedicaţi unor cauze atât de necesare comunităţii.Felicitari organizatorilor pentru desfaşurarea de forţe şi pentru meritul de a aduna cu bucurie atâţia oameni. Ne vedem anul viitor, mai ales că juniorul meu s-ar încadra la crosul copiilor, deci vin întăriri!”
Florenţa Cioconea, Asociaţia “Mâini Unite” 
nicu_stefanuta “Semimaratonul e un eveniment prin care sibienii de peste tot se reîntâlnesc acasă şi se bucură de tot ce are oraşul lor mai bun de oferit: natură, istorie, sport şi mai ales comunitate. Spiritul că prin noi înşine, Sibiul îşi menţine statutul de cel mai frumos şi proactiv oraş din România. Susţin Fundaţia Comunitară Sibiu pentru că reuşeşte să mobilizeze această conştiinţă şi pasiune comunitară.”
Nicolae Ştefanuţă, Washigton DC, Membru board FCS 
iulia_nistor “Participarea la un astfel de eveniment a fost o premieră atât pentru mine cât și pentru Asociația De-a Arhitectura. A fost o provocare căreia i-am răspuns onorabil: toți alergătorii echipei au terminat cursa în care s-au înscris. Din donațiile obținute vom putea susține parțial costurile cursului pentru clasa a III-a și a IV-a în 12 scoli din Sibiu, în anul școlar 2013-2014. Am fost impresionată de numărul mare de participanți, de diversitatea proiectelor înscrise și nu în ultimul rând de devotamentul organizatorilor!”
Iulia Nistor, Asociaţia de-a Arhitectura 
ana_lechintan “Semimaratonul Sibiu 2013 este o iniţiativă admirabilă, un eveniment cu efecte benefice asupra tuturor părților implicate. Ca alergător, în momentul startului, observând numărul atât de mare de participanți și voluntari din jurul meu, am avut un puternic impuls de fericire și un sentiment de unitate cum rar ți-e dat să ai. Realizând că acești oameni se implică din pură bunătate, după un astfel de eveniment rămâi cu un sentiment de mulțumire față de lume și față de viață.”
Irina Ana Lechinţan, aleargă pentru AnimalLife 
fane_tulpan “Fiecare aleargă în viaţă pentru sine, familie, şef sau bani, dar când ai un scop de ajutorare, motivaţia e mai puternică când ştii că banii strânşi pot ajuta pe cineva sau îndeplinesc un ideal. Aş vrea ca în viitor tot mai mulţi să participe şi doar ca exemplu pentru cei tineri, fără mişcare un popor moare încet şi sigur. Felicitari organizatorilor!”
Fane Tulpan, primul român pe Everest, Asociaţia Salvatorilor Montani 
radu_tompa “Chiar daca aveam o condiţie fizică destul de bună, nu m-am gândit niciodată să alerg la un semimaraton. Faptul că mi s-a dat posibilitatea să alerg pentru o cauză la alegere m-a convins să intru în concurs. A fost o zi minunată.”
Radu, aleargă pentru Mocăniţă 
angi_lica “Am ramas cu o impresie excelentă dupa SemiMaraton Sibiu 2013! A fost prima competiție de alergare la care am participat. Am alergat traseul de semi cu colega de echipă, la stafeta de 2. Un traseu foarte interesant prin centrul Sibiului și-apoi prin minunata <oază verde> de care noi sibienii ne bucuram zi de zi. Mulțumesc organizatorilor și voluntarilor, a fost o experiență minunată!”
Angi Lica, aleargă pentru ReGeneraţia 
mihai_proca “Semimaratonul Sibiu consider că reprezintă una dintre cele mai bune iniţiative de strângere de fonduri din oraşul nostru. În calitate de reprezentant al unei organizaţii nou înfiinţate consider că fondurile strânse de organizaţie în cadrul Semimaratonului ajută foarte mult la punerea în practică a unor iniţiative sportive şi comunitare ale asociaţiei. Multumim Fundaţiei Comunitare Sibiu care ne-a dat prilejul de a mobiliza fonduri pentru îndeplinirea scopurilor şi proiectelor organizaţiei.”
Mihai Proca, aleargă pentru Tură în natură 

Fundatia Comunitara Sibiu este operator de date cu caracter personal, inregistrat la ANSPDCP cu nr. 30480