Sindromul de supra-antrenament

Sfaturi pentru alergătorii începători
martie 24, 2016
Despre antrenament – definire, unităţi de măsură şi frecvenţa cardiacă
aprilie 7, 2016

În general extremele nu sunt bune. Acest lucru este perfect valabil și în sport. O dorință prea mare de a fi cât mai bun, combinată cu nerespectarea unor principii de bază ale antrenamentului, pot să ducă la manifestarea sindromului de supra-antrenament.

Indiferent de sportul pe care-l practici, îți recomand să ții cont de principiul recuperării, adică relația dintre antrenament, alimentație, recuperare. După antrenament, urmează perioada de repaos – respectiv o alimentație corespunzătoare și recuperare. Pentru rezultate benefice în antrenamente, se acordă atenție egală celor trei factori.

Pornind de la principiul explicat anterior, cauzele sindromului de supra-antrenament sunt următoarele:

  • Nerespectarea timpului de recuperare după un efort prelungit
  • Alimentația neadaptată la tipul de efort depus
  • Efectuarea unor antrenamente haotice și solicitante, unde avem și volum și intensitate mari
  • Programarea defectuoasă a antrenamentelor
  • Efectuarea antrenamentelor sub stres și oboseală

Cum știți că sunteți în supra-antrenament? Simptomele sunt următoarele:

  • Insomnie
  • Oboseală
  • Depresie
  • Ritm cardiac accelerat
  • Predispozitie la îngrășare
  • Retenție hidrică
  • Incapacitatea adaptării organismului la creșterea sarcinilor de exerciții

Concluzionând, vă recomand să vă programați antrenamentele cu atenție și să aveți grijă ce faceți între antrenamente pentru corpul vostru. Sfatul meu este să cereți ajutorul unui antrenor, iar dacă aveți și disponibilitatea financiară, a unui nutriționist.

Te invit la antrenamentelele susținute de mine și atleta Daniela Cârlan și oferite gratuit de Fundația Comunitară Sibiu, organizatorul SemiMaraton Sibiu. Întâlnirile au loc săptămânal, după următorul program: marți – ora 18.30/ joi – ora 18.30 / sâmbătă – ora 09.00. Antrenamentele se desfășoara în perioada 01.03 – 28.05.2016, iar punctul de întâlnire este Stadionul Municipal Sibiu din parcul Sub Arini.

Ne vedem acolo!

Dani Troancă – Iron Man, personal trainer și instructor de fitness