Andreea Ciortea
Alerg pentru: OMIE. Spatiu liber pentru idei fara bariere - Ed II
Andreea Ciortea
Alerg pentru: OMIE. Spatiu liber pentru idei fara bariere - Ed II
Fac pași pentru OMIE.
Pentru spațiul liber din Piața Mică 3, unde tineri, artiști și pasionați se întâlnesc, expun, învață. Liber pentru idei, pentru proiecte de educație culturală, pentru oameni care cred că lucrurile se pot face altfel.
Știu că mentalitățile se modelează în ani. Că societățile se schimbă în decenii, uneori în secole. Că răbdarea și consecvența nu sunt virtuți opționale aici, ci unelte de bază, fără de care tot restul devine zgomot. Că ceea ce încercăm seamănă, pentru mulți, cu o tentativă de a modela aerul sau apa.
Și totuși.
Lucrurile mici se întâmplă deja: oameni care vin la expoziții într-un spațiu prea mic ca să-i încapă pe toți, oameni care rămân în ușă sau pe scări, cineva care a venit dintr-o curiozitate și pleacă cu o idee.
Mediul în care creștem contează. Asta e partea care ține de noi.
Restul ține de timp, de oamenii care vor veni, de lucruri pe care nu le putem prevedea.
Mă mișc mult în necunoscut. Nu știu mereu unde ajung. Dar înaintez.
Nu alerg, merg.
Lucrurile importante nu se fac în sprint, se fac pas cu pas, ani la rând, cu o răbdare încăpățânată.
Nu am toate răspunsurile. Dar merg mai departe cu întrebările.
Tu pui un leu pentru un pas?
3,35 km la pas.
Eu îi număr așa:
3.350 de pași. 3.350 de lei.
No'hai, pune un pas împreună cu mine!