Regulament 2019

Regulament de participare a alergătorilor la Maratonul Internațional Sibiu 2019

 

  • Despre competiție

Maratonul Internațional Sibiu este o competiție sportivă de alergare de tip open, cu caracter filantropic (fiecare alergător susține prin alergare o cauză din comunitate, susținătorii săi având posibilitatea de a efectua o donație pentru cauza respectivă).

Cursele organizate în cadrul Maratonului sunt următoarele:

  • Maratonul Continental – 42,195 km
  • Semimaraton – 21 km
  • Marquardt TeamRun 4×5,3 km
  • 10 km  – 10 km
  • Crosul Visma – 5 km
  • Squad Race (13-17 ani) – 2,7 km
  • Cursele Copiilor:
    • 4-5 ani – 400 m
    • 6-7 ani – 800 m
    • 8-9 ani – 1200 m
    • 10 -12 ani – 1600 m

 

Categoriile curselor Maratonul Continental, semimaraton, 10 km și Crosul Visma sunt masculin și feminin.

Echipele de ștafetă pot fi echipe mixte.

 

Traseul competiției se va desfășura pe distanțele aferente fiecărei curse, în zona centrală a orașului Sibiu, în zonele adiacente (Parcul Sub Arini și Muzeul Civilizației și Tradiției Populare – ASTRA) și în satele învecinate cu Sibiul (Rășinari și Poplaca), pentru cursa Maratonul Continental.

Traseul va fi marcat corespunzător și va fi asigurat de voluntari și reprezentanți ai Poliției Județene Sibiu și Poliției Locale Sibiu.

 

Cronometrarea participanților se va efectua prin intermediul cipurilor atașate pe partea din spate a numerelor de concurs. Pentru ca înregistrarea timpului să poată fi realizată fără probleme, numerele de concurs se vor purta obligatoriu pe partea din față a tricoului sau șortului.

În cadrul curselor de ștafetă, cronometrarea nu se va efectua individual pentru fiecare membru al echipei, ci doar pentru echipă per total – doar alergătorul care încheie ștafeta va primi cip de cronometrare.

Este interzisă schimbarea sau transferarea numărului de concurs către alte persoane, acest lucru atrăgând descalificarea participantului.

 

Punctele de hidratare/revitalizare vor fi organizate la km: Km 3, Km 5, Km 10,5, km 16, km 21, km 25, km 27,5, km 31,5, km 34, km 36, km 38, km 41,5.

Acestea vor fi dotate cu apă și fructe, iar, începând cu punctul de revitalizare de la km 27,5, vor fi dotate și cu cola.

 

  • Înscriere și plată

Înscrierea ca alergător se realizează prin completarea formularului de înscriere de pe www.maratonsibiu.ro, cu alegerea cursei dorite și a cauzei susținute. Data limită pentru înscriere este 13 mai, ora 23.59.

Achitarea taxei de participare se poate face prin una din metodele puse la dispoziție de organizatori, pentru confirmarea participării.

Vârsta minimă de participare la cursa Maratonul Continental este de 18 ani.

La cursele de semimaraton, 10 km și Crosul Visma pot participa și tineri cu vârsta minimă de 16 ani, cu acordul scris al părintelui/tutorelui legal.

La cursa Squad Race pot participa tinerii cu vârsta cuprinsă între 13 – 17 ani, cu acordul scris al părintelui/tutorelui legal.

La cursele copiilor pot participa copiii cu vârsta cuprinsă între 4 – 12 ani, cu acordul scris al părintelui/tutorelui legal.

 

  • Ridicarea kiturilor

Kiturile de participare se vor ridica în zilele de joi, 30 mai, și vineri, 31 mai, între orele 10:00 – 19:00, în Piața Mare.

Doar alergătorii din afara Sibiului care nu pot să ajungă până vineri 31 mai, ora 19:00, vor putea să ridice kiturile de participare în dimineața competiției de la punctul special amenajat în Piața Mare.

Pentru evitarea aglomerației recomandăm ridicarea kiturilor  în zilele de joi și vineri.

Pentru ridicarea kitului de participare este necesară prezentarea unui act de identitate și completarea declarației pe proprie răspundere.

Pentru participarea alergătorilor minori este necesar acordul scris al părintelui/tutorelui legal.

 

  • Depozitare obiecte personale

În aproprierea zonei de start va fi amenajat un spațiu pentru schimbarea echipamentului – cabina de schimb – și un spațiu dedicat pentru primirea obiectelor persoanele ale alergătorilor – zonă valori. Fiecare spațiu va fi semnalizat ca atare în zona startului.

Alergătorii vor putea utiliza spațiul special amenajat ca și cabină de schimb pentru a-și schimba echipamentul atât înainte de cursă, cât și după finalizarea acesteia.

Obiectele personale, conținând echipamentul sau alte lucruri personale, vor putea fi predate în spațiul de păstrare a obiectelor – zonă valori, în baza numărului de concurs. Preluarea acestora se face în baza numărului de concurs

Recomandăm ca obiectele personale să fie depozitate într-un săculeț/rucsac. În momentul preluării pentru depozitare, acesta va fi etichetat cu numărul alergătorului.

Zona cu obiecte personale ale alergătorilor va fi supravegheată de către organizatorul Maratonul Internațional Sibiu. Recomandăm să nu fie depozitate/predate obiecte de valoare, organizatorul nu își asumă responsabilitatea pentru furtul, distrugerea sau pierderea obiectelor de valoare.

Intervalul orar în care va funcționa zona de valori va fi între: 7:30 – 16:00.

 

  • Persoane cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități locomotorii (utilizatori de scaun rulant cu acționare manuală care se autopropulsează), care au împlinit vârsta de 16 ani, pot participa la ștafeta de 4 x 5,3 km, respectiv ștafeta 3, pe segmentul cuprins între km 10,5 și km 16, Zoo – Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA, unde există condiții optime pentru deplasarea acestora.

Persoanele cu dizabilități, altele decât locomotorii și persoanele surdo-mute, care au împlinit vârsta de 16 ani, pot lua startul la cursa Crosul Visma, 10 km, semimaraton și Maratonul Continental, doar dacă sunt însoțite pe traseu și au acordul scris al părintelui/tutorelui legal.

Persoanele cu dizabilități, altele decât locomotorii și persoanele surdo-mute, care au vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani, pot lua startul la cursa Squad  Race doar dacă sunt însoțite pe traseu și au acordul scris al părintelui/tutorelui legal.

Persoanele cu dizabilități, altele decât locomotorii și persoanele surdo-mute, care au vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani, pot lua startul la cursele copiilor doar dacă sunt însoțite pe traseu și au acordul scris al părintelui/tutorelui legal.

Toate persoanele menționate la acest capitol pot beneficia de gratuitate la înscriere. În acest sens, vă rugăm să trimiteți un mesaj pe adresa inscrieri@maratonsibiu.ro.

 

  • Start și participare la competiție

Startul se va da diferențiat pe fiecare cursă, în Piața Mare din Sibiu, după cum urmează:

  • Maratonul Continental – ora 08:30
  • Semimaraton și Marquardt TeamRun 4×5,3 km – ora 08:45
  • 10 km – 09:00
  • Crosul Visma – ora 09:15
  • Squad Race 13-17 ani – ora 09:25
  • Cursele copiilor vor avea loc în intervalul orar 17:00-18:00.

Participanții la curse vor fi echipați corespunzător pentru alergare – cu îmbrăcăminte și încălțăminte adecvate. Dacă ziua competiției va fi însorită, pe traseu vor exista zone expuse la soare. Recomandăm utilizarea măsurilor de protecție adecvate (purtarea de șapcă/buff, folosirea cremei de protecție solară).

Participanții vor avea un comportament sportiv și respectuos față de ceilalți alergători, voluntari, reprezentanți ai autorităților locale și public. Este interzisă lăsarea pe traseu de ambalaje sau resturi, precum și distrugerea mediului înconjurător. Un comportament nesportiv sau distrugerile aduse în mod intenționat mediului înconjurător vor atrage descalificarea alergătorului.

Timpi limită de sosire:

  • Crosul Visma: o oră (10:15);
  • Squad Race: 35 minute (10:00)
  • 10 km: o oră și douăzeci de minute (10:20);
  • Semimaraton/ Marquardt TeamRun: 3 ore și jumătate (12:15);
  • Maratonul Continental: 6 ore (14:30);

Depășirea timpului limită atrage descalificarea.

La km 34, pe cursa Maratonul Continental, va exista un cadru medical care va evalua starea de sănătate a alergătorilor. În cazul în care acesta va decide că alergătorul este în imposibilitatea de a continua cursa, organizatorul își rezervă dreptul de a retrage din cursă concurentul, pentru protejarea acestuia.

Decizia de retragere din cursă a alergătorului, din orice motiv, va fi anunțată celor mai apropiați voluntari.

Detalii suplimentare despre traseu, punctele de schimb ștafetă, premiere, alte aspecte legate de eveniment vor fi comunicate pe principalele canale de comunicare ale evenimentului – www.maratonsibiu.ro și pagina de Facebook www.facebook.com/MaratonSibiu/. Recomandăm urmărirea acestor canale pentru a fi la curent cu toate detaliile referitoare la eveniment.

 

  • Probleme medicale și prim ajutor

Participarea la curse este permisă doar participanților care nu au probleme medicale și care au capacitatea fizică și pregătirea să participe la cursele din cadrul Maratonului Internațional Sibiu la care se înscriu.

Prin înscrierea și participarea la cursă, fiecare participant declară și își asumă pe propria răspundere faptul că este apt sa participe la cursa la care s-a înscris și că a consultat în acest sens un medic de specialitate care i-a acordat avizul sa participe la cursa la care s-a înscris.

Participantul îl exonerează de orice răspundere pe Organizator în legătură cu orice problemă medicală, de orice natură, apărută în timpul sau după participarea la Eveniment.

Punctele de Prim Ajutor vor fi poziționate pe traseul curselor și în zona de Start/Sosire. Ambulanțele poziționate la punctele de prim ajutor vor fi anunțate de organizatorii de pe traseu în cazul accidentării alergătorilor pe circuit și vor interveni în regim de urgență.

Alergătorii care s-au retras din cursă pot aștepta la punctele de hidratare trecerea autovehiculului special pus la dispoziție de organizatori pentru deplasare către zona de Start/Sosire sau pot apela la transportul în comun, fiind obligați să anunțe organizatorii/voluntarii dacă se vor deplasa singuri spre zona de Start/Sosire.

În măsura în care observă că un participant are probleme medicale, alergătorii vor informa organizatorii, vor atenționa personalul de la punctele de Prim Ajutor sau, în caz de urgență, vor apela la 112.

Participanții autorizează și își dau consimțământul expres de a fi transportați la spital/de a li se asigura asistență medicală în urma cererii exprese a reprezentanților Organizatorului, în cazul în care, în opinia acestor persoane, asistența medicală este necesară și declară că renunță la orice pretenții ar putea avea în legătură cu un astfel de transport și/sau tratament de urgență, întârzieri ori deficiențe în legătură cu acesta.

 

  • Asigurare în caz de accidente

Participarea la oricare dintre cursele Evenimentului este făcută exclusiv pe riscul Participantului. Organizatorul nu este responsabil de niciun prejudiciu de orice fel suferit de către Participant ca rezultat al participării la cursă, cu excepția cazului în care prejudiciul este o consecință directă a intenției Organizatorului. Această excludere de responsabilitate se aplică de asemenea și în cazul oricăror daune posibile pentru cauze cum ar fi dar fără a se limita la accidentări sau deces.

Participantul este singurul responsabil de încheierea unei asigurări în vederea acoperirii oricăror daune provocate de accidentări, boli sau deces cauzate de participarea la Eveniment. Participantul declară că este conștient că participarea necesită o sănătate fizică și mentală foarte bună și declară că este pregătit corespunzător să participe la Eveniment, efectuând antrenament adecvat pentru această participare.

Organizatorul în mod expres și cu precădere indică Participantului să efectueze orice examen medical este necesar care să ateste că este apt de a participa la Eveniment. Participantul rămâne responsabil față de Organizator pentru orice prejudiciu ar provoca unei terțe părți, inclusiv unui alt Participant, voluntar etc., ca urmare a oricărui act sau omisiuni care este imputabil Participantului.

 

  • Rambursarea taxei de înscriere, modificarea înscrierii și termene importante pentru alergători

Deadline-ul pentru înscriere este 13 mai, ora 23.59.

Taxele de înscriere NU sunt rambursabile, inclusiv pentru cei care s-au înscris și nu se prezintă la competiție.

Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica traseul, poziția punctelor de alimentare sau a oricărui alt element care face parte din organizarea Evenimentului. De asemenea, Organizatorul va putea modifica data Evenimentului sau orele de start în orice moment fără plata unei compensații către participanți.

În măsura în care evenimentul nu poate avea loc sau este întrerupt din motive care nu sunt în controlul Organizatorului (cum ar fi, dar nelimitându-se la decizii administrative ale autorităților, cazuri de forță majoră, greve, instituirea unor stări de urgență etc.), nu va fi responsabil de acoperirea niciunor prejudicii către participanți. Cu toate acestea, în situațiile de mai sus, va oferi posibilitatea participanților înscriși să se înscrie fără alte costuri la următorul Eveniment al Organizatorului, dar fără ca Organizatorul să suporte orice alt cost către participanți.

În cazul anulării evenimentului din orice cauză imputabilă sau neimputabilă Organizatorului, orice participant care nu optează să se înscrie la următorul Eveniment al Organizatorului are dreptul să solicite și să primească taxa de înregistrare. Nicio altă sumă nu va fi plătită de către Organizator.

 

  • Retragere, excludere, descalificare

Organizatorul are dreptul de a refuza înscrierea, de a exclude din cursă și/sau de a descalifica participantul care a avut, la curse anterioare sau la această ediție, comportamente/atitudini/manifestări care contravin prezentului regulament cum ar fi, dar nelimitându-se la:

– A fost eliminat sau exclus din curse similare pentru încălcarea regulamentului;

– Există intenția de a folosi Evenimentul pentru a-și face cunoscute opinii politice sau religioase ori de natură a aduce prejudicii de imagine Evenimentului;

– Încalcă o prevedere sau prevederi ale Regulamentului;

– Are o conduită prin care aduce prejudicii imaginii Evenimentului;

– A fost sancționat pentru încălcarea regulilor anti-doping;

– Se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor;

– Se constată după desfășurarea cursei că Regulamentul sau regulile Anti-Doping au fost încălcate;

– A cauzat accidentarea altui participant/altor participanți ca urmare a neglijenței;

– Participantul dă dovadă de comportament nesportiv sau comite abateri disciplinare de oricare natură, astfel cum rezultă din prezentul Regulament.

 

  • Contestații

Eventualele reclamații legate de clasament sau de participarea la eveniment se pot face în scris și depuse la containerul birou din Piața Mare doar în ziua competiției, înainte de premiere. După expirarea acestui termen, Organizatorul nu va mai lua în considerare nicio reclamație.

Contestațiile vor putea fi făcute de persoanele care s-au înscris la eveniment și au achitat taxa de participare, dacă o astfel de obligație există. Pentru minori, contestația va putea fi făcuta doar de către unul dintre părinți, ocrotitori legali sau profesorul care îi însoțește. Persoanele cărora li s-a refuzat participarea la eveniment sau au fost descalificate pot face contestație numai cu privire la acest aspect.

Contestația va conține numele, adresa, numărul de concurs al persoanei care face contestația, adresa acesteia de email și, pe scurt, faptele pe care le contestă, motivele pentru care le contestă și probele pe care își sprijină contestația. În măsura în care, pe parcursul analizării contestației, Organizatorul va avea nevoie de elemente suplimentare, va solicita aceste elemente contestatorului sau oricărei alte persoane. Organizatorul va putea verifica orice elemente și probe pe care le consideră necesare pe parcursul analizei contestației. Decizia luată de organizator este finală și se comunică contestatorului la adresa de email indicată în contestație.

 

  • Dreptul la imagine

Evenimentul poate fi înregistrat în scopuri de comunicare publică/informare, în orice modalitate (în special prin fotografii, înregistrări video etc.), în orice mediu existent sau viitor, pentru comunicare internațională, în orice scop, inclusiv în scop de publicitate și comercial. Prin urmare, fiecare participant acordă în mod explicit Organizatorului, persoanelor împuternicite de către Organizator și beneficiarilor (în special parteneri comerciali) permisiunea de a înregistra și de a reproduce, pe orice tip de suport, în orice format, respectiv de a reproduce și reprezenta, fără nicio remunerație, de nicio natură, numele, vocea, imaginea, și informații referitoare la activitatea sportivă desfășurată în contextul Evenimentului, pe o durată care nu poate depăși 20 de ani de la data Evenimentului.

Participantul autorizează în mod expres Organizatorul să cedeze partenerilor la Eveniment sub-licențe pentru folosirea imaginii în scopuri comerciale și publicitare. Fiecare participant acordă permisiunea lui deplină și irevocabilă Organizatorului, beneficiarilor (în special partenerilor săi comerciali), în scopul efectuării de campanii de publicitate, promovare sau pentru vânzare:

  • de a face orice modificări, adăugări sau suprimări pe care le consideră necesare pentru a se utiliza imaginea sa, în condițiile definite mai jos
  • de a include sau combina imaginea lui sau a ei cu orice semnături, expresii, sloganuri, legende, mărci, semne distinctive, informații legale, efecte vizuale și, în general, în orice utilizare în materialele de comunicare în care acestea sunt utilizate.

Pentru minori, acest consimțământ este dat sub condiția ca drepturile și interesele lor să nu fie lezate de către părinții acestora, de către ocrotitorii legali (părinte, tutore etc.) care efectuează înscrierea în numele lor. Participantul garantează că imaginea sa nu face obiectul unui contract de exclusivitate. Organizatorului, beneficiarilor săi și persoanelor împuternicite le este interzisă în mod expres folosirea numelui unui participant, a vocii sau imaginii în orice format cu caracter pornografic, rasist sau xenofob și, mai mult, în general este interzisă orice utilizare care aduce atingere demnității participantului.

Participanții sunt informați și acceptă necondiționat ca imaginea lor, înregistrata de către reprezentanții oficiali ai Organizatorului, poate fi accesibilă pe site-ul Evenimentului și pe platforma de socializare Facebook. În ceea ce privește site-ul Evenimentului și platforma de socializare Facebook, participanții înțeleg și sunt de acord că orice utilizator de Internet îi poate identifica după nume, prenume și/sau numărul de cursă.

 

  • Datele personale

Datele personale colectate

Fundația Comunitară Sibiu (Organizatorul/FCS), în calitate de Operator, prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal: numele și prenumele, sexul, data nașterii, naționalitatea, numărul de telefon mobil, țara și orașul de domiciliu, e-mail, cel mai bun timp personal, numele echipei (dacă este cazul), coordonate bancare, imaginea foto/video, mărimea tricoului.

 

Scopul și modalitatea de prelucrare a datelor

Datele sunt colectate de către FCS când vă înregistrați la Maratonul Internațional Sibiu (eveniment), prin intermediul platformei de înscrieri. Datele personale furnizate de către fiecare participant prin intermediul formularului de înregistrare vor fi păstrate în format electronic. Furnizarea datelor cu caracter personal este obligatorie în vederea înregistrării participanților la eveniment și organizarea corespunzătoare a acestora și sunt necesare în vederea procesării taxelor de participare la curse. Rezultatele personale la curse vor fi de asemenea înregistrate, păstrate, prelucrate și publicate în vederea creării clasamentului, creării unei arhive și tipăririi personalizate a rezultatelor pe diplome.

 

Refuzul de a furniza datele

Datele solicitate sunt esențiale pentru organizarea evenimentului. Prin urmare, în cazul refuzului persoanei vizate de a furniza aceste date, Operatorul va refuza înregistrarea în cursă. Prin înregistrare, participantul consimte la înregistrarea, prelucrarea, utilizarea datelor personale în scopurile descrise la acest paragraf.

 

Dezvăluirea datelor personale

FCS nu dezvăluie datele dumneavoastră personale niciunei terțe părți, cu excepția situației când există o obligație legală în acest sens, la cererea autorităților îndreptățite (de exemplu, echipe de prim ajutor, Poliție, Agenția Națională Anti-Doping etc.) sau când apreciem că este necesar în vederea investigării, prevenirii sau pentru a acționa împotriva unor situații potențial ilegale, în caz de suspiciuni de fraudă sau situații de urgență care implică punerea în pericol a integrității fizice sau a securității oricărei persoane.

 

Securitatea datelor personale

FCS a implementat măsuri tehnice și organizatorice rezonabile pentru a asigura datele dumneavoastră personale împotriva pierderii accidentale, a accesului, folosirii, distrugerii sau dezvăluirilor neautorizate.

 

Drepturile dumneavoastră

Aveți următoarele drepturi în conformitate cu prezentul Regulament și conform Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR):

– Dreptul de a fi informat despre modalitatea de prelucrare a datelor;

– Dreptul de a accesa datele personale pe care le deținem despre dumneavoastră;

– Dreptul de a rectifica datele pe care le deținem, în cazul în care acestea sunt incorecte sau incomplete;

– Dreptul de a fi uitat, adică dreptul de ne solicita ștergerea datelor personale deținute;

– Dreptul de a restricționa prelucrarea datelor personale;

– Dreptul la portabilitatea datelor, adică de a fi transferate către o altă organizație;

– Dreptul de a obiecta ca datele dumneavoastră personale să fie folosite în anumite scopuri.

 

În cazul în care doriți să reclamați modalitatea de gestionare a datelor dumneavoastră, vă rugăm să contactați FCS la adresa de email office@fundatiacomunitarasibiu.ro sau în scris la adresa: Strada Constantin Noica nr. 57, ap. 3, Sibiu, România. Vom analiza sesizarea dumneavoastră și vom colabora pentru rezolvarea problemei. Este posibil să vă solicităm dovezi ale identității.

 

Actualizarea datelor

Puteți revizui, corecta, actualiza sau șterge datele personale printr-o solicitare în acest sens, la datele de contact de mai sus.

Dacă în continuare considerați că datele dumneavoastră nu sunt gestionate corect conform legii, puteți contacta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, unde puteți depune o plângere.

 

Prin înscrierea la Maratonul Internațional Sibiu, alergătorii acceptă automat acest regulament.


Ultima actualizare: martie 2019