Înscrie-te la cel mare eveniment sportiv filantropic din ţară, SemiMaraton Sibiu!

Este Film Festival la Sibiu – ediția a doua
martie 1, 2016
Sport pentru viață sau “Mens sana in corpore sano”
martie 4, 2016

Am dat liber înscrierilor pentru SemiMaraton Sibiu 2016. Te invităm să te înscrii ca alergător sau susţinător pentru una dintre cele 21 de cauze participante.

 

Alergătorii sunt eroi. Se implică pentru cauza favorită, adunând energie pozitivă din comunitatea pe care o reprezintă. Aleargă la cursa de SemiMaraton (21 km), la crosul Visma (5km) sau fă-ți echipă pentru una dintre ștafete și transformă kilometrii în schimbare! Vino în Piața Mare, alături de întreaga familie, pentru că și copiii au cursele lor!

Înscriere alergător

 

Susţinătorii sunt alături de alergătorii lor preferați și fac lucrurile să se miște în comunitate. Fii alături de prietenii tăi și donează pentru acele proiecte care fac diferența!

Înscriere susținător

 

Sibienii aleargă în pe 28 mai pentru 20 de proiecte locale şi o cauză naţională. Proiectele abordează diverse domenii şi se extind dincolo de graniţele oraşului Sibiu, aducându-şi impactul atât asupra mediului urban cât şi asupra celui rural.

Termenul limită pentru înscrierile alergătorilor este luni, 16 mai 2016, iar susținerile vor putea fi înscrise până la data de 1 iulie 2016.

Organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, SemiMaraton Sibiu este cel mai mare eveniment sportiv filantropic din România. Aflat la cea de-a cincea ediţie în 2016, competiţia strânge anual la start peste 1200 de alergători şi pune în mişcare întreaga comunitate sibiană, de la alergători adulţi şi copii, la mii de susţinători, sute de supervoluntari, grupuri de iniţiativă şi organizaţii non-guvernamentale, instituţii şi companii motivate să îşi transforme oraşul în locul în care îşi doresc să trăiască.

În cele 4 ediţii de până acum, am reuşit să strângem împreună peste 450.000 de lei, bani care au făcut ca 79 de iniţiative locale de impact să devină realitate, şi am adunat peste 18.000 de kilometri alergaţi de-a lungul celui mai frumos traseu urban de alergare din ţară. La SemiMaraton Sibiu, dăm startul în centrul istoric al capitalei culturale europene din 2007, alergăm pe străzile înguste ce respiră istorie, între zidurile medievale care au devenit emblema arhitecturală a Sibiului, dar şi în oazele verzi ale oraşului, în parcul natural Pădurea Dumbrava şi în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “Astra”, cel mai mare muzeu în aer liber din România şi al doilea ca mărime din Europa.

Fii parte din SemiMaraton Sibiu! Implică-te şi hai să tranformăm Sibiul în oraşul dinamic în care ne dorim cu toţii să trăim!

Foto: Ovidiu Gînfălean