Alege cauza preferată pentru care vom lăsa urme la Maratonul Internațional Sibiu 2018!

Start înscrieri proiecte pentru Maratonul Internațional Sibiu 2018!
ianuarie 10, 2018
Rezultate vot public cauze Maratonul Internațional Sibiu 2018
februarie 9, 2018
Aici puteți parcurge descrierile pe scurt ale aplicațiilor depuse pentru Maratonul Internațional Sibiu 2018, în ordinea în care au fost trimise. Le mulțumim tuturor aplicanților și le ținem pumnii!
Amintim că proiectele care vor intra în competiție la cea de-a șaptea ediție a maratonului vor fi alese după cum urmează:
  • 10 prin vot public, urmând linkul de aici (goo.gl/k7EVCY) (între 06.02, ora 16:00 PM – 09.02, ora 16:00 PM). Situația votului public poate fi urmărită aici: situație vot public;
  • 15 de către un juriu imparțial, alcătuit din reprezentanți ai comunității sibiene. Componența juriului de selecție va fi anunțată după termenul limită de depunere a proiectelor;
  • Cauză națională va fi propusă de Fundația Comunitară Sibiu.

 

  • Asociația „Joaca de-a ecologia”: Copiii salvează Planeta (4.050  lei)

Vor mai avea copiii noștri păduri, vor mai respira aer curat, vor mai avea acces la apă potabilă, ținând cont de schimbările climatice și problemele de mediu curente? Depinde de ei! Copiii de astăzi vor fi decidenții de mâine. Ei pot decide pentru un viitor verde! Proiectul „Copiii salvează Planeta” provoacă elevii sibieni din clasele primare să își imagineze povești ecologice în care copiii sunt eroi. Trei din aceste povești vor fi incluse într-o carte distribuită în Sibiu, ilustrată tot de un copil. Inițiativa îi încurajează pe tineri să descopere diverse probleme de mediu și să găsească ei înșiși soluții, prin prisma poveștilor. Astfel, grija pentru mediu devine o valoare pentru ei, iar pe termen lung deciziile pro natura pe care le vor lua vor avea impact pozitiv la nivel micro (Sibiu, comunitatea locală) și macro (planeta, omenirea).

 

  • Asociatia Tur Alpin: Căsuța din Munți (6.400 lei)

„Căsuța din Munți” este cel mai amplu și ambițios proiect cu tematica montană dezvoltat în ultimii 25 de ani în județul Sibiu. Este un proiect dezvoltat pe un termen de 3-4 ani, etapizat pe faze de constructie si se doreste  a fi un refugiu alpin construit în apropierea Vârfului Măgura (1304m) care trebuie înțeles ca fiind și o veritabilă „poartă” de intrare în Masivul Cindrel deoarece este primul vârf din creastă, situat la 2-2.5h de mers față de orașul Cisnădie de unde începe traseul principal marcat cu banda rosie.  Proiectul are ca scop construcția și introducerea în circuitul turistic si educațional a Casutei din Munti, care va deveni un loc prielnic pentru: activitati extrascolare, tabere pentru copii in cadrul carora ne putem atinge principalul obiectiv al asociatiei (drumeţia,  tura montană, clicloturism, escaladă sportivă, schi, orientare sportivă, fotografie şi alte actitati in natura.

Obiectivul nostru pentru acest an este de a finaliza prima etapa din intreg proiectul (instalarea unei conducte de apa care sa alimenteze santierul si viitoarea constructie, saparea si turnarea fundatiei, ridicarea parterului).

 

  • Fundatia Un Copil O Speranta Sibiu: Ajung la timp (62.000 lei)

Un copil cu nevoi speciale este în permanenta mișcare. Într-o singura zi trebuie sa ajungă la grădinița sau la școala, la terapie, acasă, din nou la terapie și tot așa. Acest lucru este foarte solicitant atât pentru copil cât și pentru părinte. Acesta este motivul pentru care încercam sa venim în ajutorul beneficiarilor noștri cu un serviciu în plus: asigurarea transportului la terapie și înapoi acasă sau la școala/gradinita. Însă pentru asta avem nevoie de un mijloc de transport avantajos din punct de vedere al intretinerii și incapator. În prezent acest serviciu exista însă microbusul din dotare  a devenit foarte costisitor ca intretinere, fiind o generație mai veche.

 

  • Asociația Monumentum: Ambulanța pentru monumente (19.000 lei)

Ne propunem achiziționarea unei autoutilitare și transformarei ei în “ambulanță pentru monumente” pentru a suplimenta capacitatea de intervenție prin proiectul „Ambulanța pentru monumente”, proiect-pilot inițiat în județele Sibiu, Mureș și Brașov care își propune să salveze de la degradare și prăbușire monumentele istorice. Achiziția va permite ca și alți voluntari să poată participa la salvarea obiectivelor de patrimoniu. În momentul de față solicitările de participare din partea publicului sunt mai mari decât capacitatea de intervenție cu o singură autoutilitară.

Autoutilitara va fi echipată cu unelte și accesorii și va fi folosită pentru realizarea intervențiilor de urgență asupra monumentelor simultan deoarece ne desfășurăm activitățile în sezonul cald, acțiunile noastre fiind limitate de condițiile meteo și de disponibilitatea voluntarilor.

 

  • SOS Satul Copiilor Cisnădie: Copiii sos și tradițiile populare! (20.000 lei)

Copiii sos și tradițiile populare! reprezintă proiectul prin care ne propunem reînființarea formației de dansuri populare românești din SOS Satul Copiilor Cisnădie , formație alcătuită din copii si tineri talentați și dornici să prezinte comunității sibiene, și nu numai, jocul și portul popular din Sibiu și Mărginimea Sibiului. Dorim să oferim copiilor oportunitatea relaționării cu alți copii și tineri talentați, facilitarea participării la spectacole organizate cu public și începutul unei tradiții care se dorește a se perpetua cu fiecare generație de beneficiari ai programului nostru.Cu o donație puteți contribui la realizarea proiectului,la îndeplinirea unei dorințe venită din inimă de copil!

 

  • Asociația WeHelp!: Ne pregătim pentru viață (7.500 lei)

Proiectul nostru își propune să contribuie la educația, formarea copiilor ce provin din familii defavorizate și astfel, să reducă abandonul școlar în rândul acestora. În timpul anului școlar avem 2 întâlniri săptămânale, în cadrul cărora facem lecții și urmărim dezvoltarea abilităților și a competențelor necesare unui stil de viață decent.

Tabăra educativă este menită sa completeze eforturile asociației,,We Help!’’de a preveni abandonul și eșecul școlar în randul copiilor nevoiași și a le da acestora o șansă pentru un viitor mai bun, completănd activitatea noastră și pe perioada vacanței.

Pe parcursul a 4 zile ne propunem să le oferim celor 15 copii din programul nostru educativ ,,Ajută copiii din familii defavorizate să meargă la școală’’ oportunități de socializare și suportul material de care ei au nevoie în vederea depășirii problemelor dificile cu care se confruntă și dezvoltării abilităților necesare pentru a-și asigura un trai decent în viitor. Activitățile vor avea loc în afara mediului obișnuit de viață al copiilor, astfel încât să poată experimenta și alte moduri de viață.

Pe scurt, scopul acestei tabere este multivalent: să permită participarea copiilor din cadrul proiectului nostru la o activitate considerată  de mulți dintre școlari accesibilă, să dezvolte deprinderi și cunoștințe care să le faciliteze adaptarea la condițiile reale de viață (life-skills), să le transforme o parte din vacanță într-o perioadă plină de experiențe memorabile.

Tabăra este un proiect menit sa contribuie la menținerea unei bune stări de sănătate, la dezvoltarea abilităților de viață independentă și a motivației copiilor pentru a continua școala. Proiectul are ca obiective dezvoltarea abilităților sociale ale copiilor, îmbogatirea cunoștințelor despre natura și grija față de aceasta.

 

  • Asociatia Pentru Protectia Animalelor si a Naturii Animal Life: Campanie de Castrari Gratuite Caini si Pisici (41.960 lei)

Animal Life considera sterilizarea ca singura solutie pentru a preveni abandonul si cruzimea la care sunt supuse animalele de companie nedorite. Desi legislatia in vigoare prevede obligativitatea sterilizarii, efecturarea acesteia de catre persoanele cu venituri sau pensii mici este aproape imposibila, atat datorita costurilor cat si a logisticii pe care o implica. In special in zonele rurale si limitrofe, puii de caine si pisica, sau chiar femelele gestante sunt abandonate in paduri, parcuri, marginea oraselor sau a satelor. Singura sansa pentru a schimba aceste procedee atat de incetatenite in tara noastra este sterilizarea animalelor.

Obiectivul nostru pentru acest an este sterilizarea unui numar de minim 400 de animale (caini si pisici).

 

  • Asociația Științescu Hub: Pe firul curentului (19.230 lei)

Obiectivul principal este familiarizarea copiilor din Centrul de Plasament Orlat cu educația nonformală în domeniul științelor. Copiii vor beneficia de 12 ateliere gratuite pe tema „Producerea și utilizarea energiei electrice”. Ei vor afla de sursele regenerabile de energie, vor construi ei înșiși machete funcționale de hidrocentrale, centrale eoliene, solare, fotovoltaice, generatoare. Totodată, vor realiza circuite electrice spectaculoase cu leduri, motoare, elici zburătoare, dispozitive electronice, etc. La finalul atelierelor va fi organizată o excursie cu titlul „Pe firul curentului”, la salba de hirocentrale de pe Valea Sadului, și centrala cu panouri fotovoltaice de la Tălmaciu.

În plus, Asociația Științescu Hub va continua să practice prețurile mici pentru atelierele din Hub, astfel încât să rămână accesibile cât mai multor familii din comunitatea sibiană.

 

  • Grupul de inițiativă/Asociația „Pro Palatul Copiilor Sibiu”: Împreună pentru Palatul Copiilor Sibiu (150.000 lei)

Palatul Copiilor Sibiu este nevoit să își schimbe locația, iar noul sediu are nevoie de lucrări ample de reabilitare pentru a-și putea desfășura activitatea în continuare. Prin acest proiect urmărim să atragem fondurile necesare reabilitării parțiale a noului sediu, și anume instalația electrică și instalațiile sanitare.

 

  • Centrul Cercetășesc Nocrich – H.C. Habermann: Cooltul olarilor (15.000 lei)

Într-un sat de lângă Sibiu, un mic atelier educațional, Ceramică de Nocrich, încearcă să aducă aproape de copii şi tineri meşteşugul olăritului, promovând tradiția și educația non-formală.

Pe timpul verii atelierul susține activități de olărit pentru copii și tineri. Activitățile sunt ca o terapie prin artă care în același timp dezvoltă creativitatea și îndemânarea. Din păcate din cauza lipsei spaţiului şi a resurselor activitatea este sezonieră.

Pentru a oferi o activitate continuă ne-am propus să extindem şi echipăm spaţiul atelierului, astfel încât:

  • Să oferim activităţi educaţionale în interior pentru 15 copii şi tineri simultan;
  • Să pregătim 3 ucenici olari din sat;
  • Să creăm ceramică respectând tradiţia.

Astfel, cu ajutorul vostru, putem să aducem olăritul în această comunitate rurală care nu prea are acces la astfel de activități.

 

  • As. Baby Care Sibiu, As. Mâini Unite, E.M.M.A., As. Unii Pentru Alţii: Dăm Startul În Viaţă (120.000 lei)

1 din 9-10 copii se naşte prematur în lume. La fel şi în Sibiu. Pentru aceşti copii fragili, prea devreme veniţi pe lume, incubatorul reprezintă primul pas către supravieţuire. Uterul matern protector este înlocuit de incubator. Această primă „casă” a prematurilor le asigură căldura atât de necesară continuării dezvoltării şi, de foarte multe ori, vindecării. Din acest punct de vedere incubatorul este una din garanţiile supravieţuirii prematurilor. Este locul în care prematurii petrec deseori săptămâni sau chiar luni de zile până când reuşesc să depăşească toate obstacolele pe care un organism imatur, nepregătit pentru viaţa în afara uterului, trebuie să le înfrunte pentru a supravieţui. Incubatorul este locul miraculos unde speranţa prinde viaţă, locul de unde iau startul în viaţă sute de copii în fiecare an în maternitatea din Sibiu.

 

  • Asociaţia Culturală BIS: Teatrul Din Cartier (9.000 lei)

Teatrul din cartier este un proiect care de trei ani aduce teatrul mai aproape de oameni şi revitalizează comunităţile din cartierele sibiene, prin spectacolele desfăşurate în spaţii mai puţin convenţionale (malul Cibinului, licee, grădina BIS Teatru din cartierul Trei Stejari, filiale de biblioteci, etc). Ineditul acestor spectacole nu este doar locaţia, ci şi specificul lor – se creează un context de dialog social prin puternicul resort comunitar pe care acestea îl au. Astfel, spectatorii sunt integraţi în spectacol, iar la finalul spectacolelor publicul intră în dialog cu actorii, înţelegând mai bine mesajul transmis şi devenind consumatori mai avizaţi. Teatrul ajunge astfel mai aproape de locuitorii cartierelor sibiene, care din varii motive nu ajung într-o sală de spectacol, iar cartierul prinde viaţă.

 

  • Fundaţia Polisano: Inimi sănătoase- Spitalul Copiilor Sibiu (34.300 lei)

În România, un copil din zece se naşte cu o malformaţie cardiacă, care îi poate pune viaţa în pericol. Multe dintre bolile cardiace nu sunt diagnosticate la timp, din diferite cauze: lipsa echipamentului de specialitate, a resurselor umane, ori accesul dificil la servicii medicale de baza (de exemplu, în zonele rurale). Prin acest proiect, ne dorim să contribuim la diagnosticarea precoce a copiilor cu boli cardiace din Sibiu, prin dotarea Spitalului de Pediatrie Sibiu cu echipamente de specialitate (electrocardiograf şi aparate de măsurare a tensiunii şi saturaţiei în oxigen), pentru copiii internaţi în acest spital.

 

  • Asociația Maghiarilor din Sibiu HID – Centrul Cultural Maghiar: CsodaVár = Castelul Miraculos – Centru Interactiv de Educație Non-formală (9.600 lei)

CsodaVár = Castelul Miraculos este un concept deja funcțional care trebuie dezvoltat. Se dorește, prin acest proiect revitalizarea locației de funcționare și extinderea activităților, atragerea unui grup mai mare de copii beneficiari și crearea unui loc de muncă pentru o persoană. Proiectul se desfășoară pe strada Berăriei, la sediul Centrului Cultural Maghiar, este unul de succes și atrage copii din Sibiu, din medii și grupuri sociale diferite, care interacționează plăcut și educativ în acest loc. Impedimentul major este acela că, datorită funcției sediu și birou de lucru cu bibliotecă a locației, aceasta este necorespunzătoare activităților deja existente (acestea fiind organizate în condiții destul de improprii) cât mai ales nu se pot extinde și dezvolta altele noi, cerute și dorite de copii și părinți.

 

  • Asociația Prietenii Berzelor: Cu Drag, pentru Barza Albă (3.700 lei)

Proiectul își propune să strângă suma necesară construirii a 10 suporturi speciale pentru cuiburile de barză albă din județul Sibiu. În încercarea de a se apropia de oameni barza a fost alungată din locurile sale tradiționale de cuibărit (hornurile caselor, șuri) fiind astfel nevoită să găsească noi locuri în care să-și construiască cuibul.  Astfel au apărut tot mai multe cuiburi pe stâlpii rețelelor electrice însă în timp aceștia s-au dovedit extrem de periculoși pentru berze, cuibul și puii acestora. Datorită contactului direct cu firele rețelelor electrice apar foarte des scurt-circuite care duc la incendierea cuibului. Dacă berzele adulte se pot salva părăsind cuibul puii prea mici pentru a zbura sunt condamnați la moarte.

 

  • Asociația Elijah Inițiativă Socială Ruth Zenkert: Sera copiilor (10.000 lei)

Asociația Elijah are o experiență vastă în oferirea de servicii sociale pentru copiii aflați în dificultate, în satele de pe Valea Hârtibaciului. Misiunea noastră este menținerea copiilor în familiile de bază prin prevenirea abandonului și instituționalizării copiilor. În acest scop, proiectul le oferă beneficiarilor, copii și adolescenți între 4 și 13 ani, o activitate specifică zonei din care provin, care este foarte puțin descoperită și practicată. Sera le oferă copiilor o experiență ludică și terapeutică prin care vor învăța principiile mediului înconjurător, respectul pentru natură și responsabilitatea pentru plante. Vor descoperi procesul de plantare, creștere și recoltare și își vor forma deprinderi practice care le vor fi utile toată viața. Mai mult, urmărim informarea copiilor cu privire la agricultura ecologică și a alimentației sănătoase, care va avea un imact major asupra lor.

 

  • Crucea Roșie Sibiu: Mame Salvatoare – Curs de prim ajutor gratuit pentru mămici (18.260 lei)

Accidentele produse într-un moment de neatenție pot duce la adevărate drame. Complicațiile ar putea fi evitate dacă adulții ar sti să acorde primul ajutor de bază. În mediul online se pot găsi numeroase tutoriale despre manevrele de prim ajutor, dar lipsa practicii face incomplete aceste cunoștințe. Pentru că mămicile sunt adevărate salvatoare, Crucea Roșie Sibiu le oferă acestora posibilitatea de a învăța gratuit manevrele de prim ajutor în cadrul unui curs ceritificat și livrat la cele mai înalte standarde. Mămiciile pot fi astfel un salvator atât pentru propri copii cât și pentru adulții cu care intră în contact în viața de zi cu zi. Vor fi instruite 300 de mămici din Sibiu, în ordinea înscrierii iar prioritate au cele care nu au posibilități financiare de achitare a unui asemnea curs. Tot prioritare sunt și mamele care aleargă în cadrul Maratonului pentru proiectul nostru dar și pentru celelalte proiecte înscrise.

 

  • Asociatia Pensiunilor Agroturistice Rășinari: Tramvaiul Rășinari – Linia verde (4.000 lei)

Tramvaiul Rășinari – linia verde est un proiect care iși propune dezvoltate cunoștințelor comunității din Rășinari și a vizitatorilor, cu privire la transportul electric, transport care are un impact mai mic asupra mediului prin comparație cu transportul clasic. De asemenea, dorim ca această inițiativă să crească vizibilitatea comunei Rășinari în rândul turiștilor.

 

  • As. Spitalului de Psihiatrie „Dr. Ghe. Preda” Sibiu în colaborare cu Clubul Rotary Sibiu: EDU-TV 2 (32.700 lei)

Televiziune cu circuit inchis – Este un program integrat, usor de pus in practica, iar rolul acestui proiect este de a transmite tuturor copiilor internati, dar si insotitorilor, informatii variate cu privire la educatia medicala, si nu numai, precum si diferite momente artistice si distractive si matreriale motivationale.

Televiziunea joaca un rol important atat in educatia copiilor cat si a adultilor. De aceea, folosita corect, poate ajuta si creste capacitatea de a invata a celor cu dizabilitati. Televiziunea cu circuit inchis ajuta la reducerea efectului nociv produs in urma excesului de privit la televizor.

 

  • Asociația ReGenerația: Start Special Olympics (8.500 lei)

În fiecare an, jocurile Special Olympics dedicate persoanelor cu dizabilități derulate la Sibiu reprezintă un prilej de bucurie, socializare, demonstrare  a abilităților și spiritului competitiv pentru participanți. Organizatorul manifestării este Special Olympics România, în parteneriat cu DGASPC Sibiu, fiind un eveniment în care se implică, alături de sportivii speciali, zeci de voluntari .

Asociația ReGenerația și-a propus  să se numere printre cei care fac posibilă această zi a educației și incluziunii prin sport , contribuind la eforturile de organizare.  Susținem integrarea socială prin sport a persoanelor cu dizabilități prin sprijinirea directă a participării la cea de-a V-a ediție a jocurilor locale Special Olympics  a 150 de persoane cu dizabilități intelectuale rezidente în centrele de plasament  și de recuperare , copii, tineri și adulți.

 

  • As. pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G.: EDU Parent – vorbesc cu copilul meu despre abuz (5.500 lei)

Zilnic, 6 copii sunt abuzați sexual în România, atât fete, cât și băieți. În județul Sibiu, au fost recent făcute publice cazurile unor minori care au fost supuși la abuzuri repetate ce lasă traume pe termen lung. Părinții și cadrele didactice nu știu cum să vorbească cu copiii și adolescenții despre acest subiect și cum să îi ajute să nu devină victime. Circulă multe mituri periculoase, cum ar fi acela că dacă nu vorbești despre asta, nu se va întâmpla. În cadrul proiectului, 150 de părinți și cadre didactice din Municipiul Sibiu dar și din orașe și sate din județul Sibiu vor beneficia de sesiuni de educație parentală, susținute de psihologi cu experiență care îi vor ajuta să dobândească abilitățile necesare în prevenirea abuzului sexual asupra copiilor și tinerilor.

 

  • Asociaţia Diakoniewerk International: Dăruim speranţă – Activi pentru incluziune (7.000 lei)

Persoanele cu dizabilităţi îşi doresc, la fel ca fiecare dintre noi, să facă parte din comunitatea care îi înconjoară şi mai ales să îşi aducă aportul în societate. Lumânările produse în Centrul Ocupaţional de pe str. Mitropoliei din Sibiu sunt un simbol al speranţei pentru tot mai multe persoane cu dizabilităţi care caută un loc unde să se simtă utili. Prin extinderea activităţii „atelierului de lumânări” susţinem pe termen lung un loc în care persoanele cu dizabilităţi mentale şi multiple îşi găsesc un scop prin munca lor proprie şi au ocazia ca prin activitatea lor să dea mai departe speranţă celor care ajung să le utilizeze produsele realizate.

 

  • Asociația De Poveste: Povești cu sens – Început în carieră pentru tinerii din centrele de plasament (20.000 lei)

Tu ce vrei să te faci când vei fi mare? Cine te-a ajutat să te decizi? De când suntem mici avem nevoie de curaj să visăm și de sprijin ca să reușim să facem ceea ce ne propunem. Zi de zi voluntarii De Poveste îi învață pe copiii din centrele de plasament ce înseamnă să fie parte dintr-o comunitate și ce presupune meseria de cetățean, dar pentru a-și găsi locul printre noi, ne dorim să îi învățăm și despre celelalte meserii.

Și tu poți să-i ajuți să se cunoască, să-și afle înclinațiile și abilitățile! Pentru ca tinerii să facă alegerile potrivite pentru viitorul lor, vom organiza ateliere de dezvoltare personală și orientare în carieră, vizite în diverse medii de lucru și workshop-uri în care tinerii să poată interacționa cu profesioniști din domenii variate.

 

  • Fundația Didactica – Școala Primară Româno-Finlandeză Sibiu: S.E.R.A – Sănătatea Elevilor Răsare Aici (30.000 lei)

1 din 4 copii în România se confruntă cu probleme de greutate, fiind supraponderali.

S.E.R.A. este locul în care copiii învață despre alimente proaspete, despre cum cresc legumele și biologie, despre nutrienți și gust, despre grijă, răbdare și bucuria lucrului făcut cu mâna ta. S.E.R.A este locul în care școlile învață că este posibil să-ți construiești oaza ta de învățare în care să fie implicați atât profesorii cât și copiii, că orele pot fi ținute și altfel, că putem fi educați și sănătoși în același timp.

S.E.R.A este în fapt un proiect pilot pentru unitățile de învățământ. Să-i învățăm pe copii să aibă grijă de ei, să conștientizeze legătura cu mediul înconjurător, cu comunitatea și felul în care această legătură îi ajută să crească, să se dezvolte, să capete sens. La școală.

 

  • ToolHouse – MakerSpace Sibiu: ToolHouse – MakerSpace Sibiu (12.000 lei)

Atunci când vine vorba de proiecte practice, elevii/ studenții/ hobiștii se lovesc de lipsa spațiului și a aparaturii specifice. Din această cauză, mulți renunță la ideile lor sau chiar la o pasiune viitoare. Makerspace-ul este un loc în care oameni cu diverse background-uri profesionale și proiecte au acces la unelte și pot colabora. Acest mediu încurajează schimbul de informații și folosirea în comun a resurselor. Asociația ToolHouse este în curs de amenajare a unui makerspace deschis tuturor sibienilor, un loc în care vor putea să participe la workshop-uri sau să-și pună în practică proiectele. Prin această finanțare, ne dorim să facilităm accesul gratuit studenților la resursele makerspace-ului.

 

  • Corpul cadeților Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu: Scrisori din tranșee (20.000 lei)

O scrisoare din tranșee poartă în ea și slovă și suflet și pământ. Corpul cadeților Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu propune comunității un proiect educațional inedit prin care dorim să cinstim memoria înaintașilor noștri din Marele Război prin rămânerea la propriu în tranșeele din pământul patriei pentru o lecție de istorie despre Armata României și Marea Unire și prin reproducerea unor momente din viața militarilor români din acele vremuri. Din șanțurile de tragere, sub cerul cu abur de praf de pușcă și zarvă de război,  tineri și veterani, vor scrie scrisori trecutului, prezentului și viitorului, părinților nemângâiați, eroilor vii și celori plecați, eroului necunoscut.

Patrie, Onoare, Datorie. Semper Una!

 

  • Centrul European pentru Întâlnirea Tineretului Hosman: Holzstock, festival mic și fain în Valea Hârtibaciului (4.500 lei)

Holzstock Festival este un mic festival de muzică care anul acesta ajunge la ceea de-a cincea ediție. Festivalul are loc în satul Hosman de pe Valea Hârtibaciului, între 17 și 19 august. Vecinătatea bisericii-cetate din Hosman dar și priveliștea extraordinară spre Munții Făgăraș oferă un cadru unic pentru desfășurarea acestui festival. În cele 2 zile de festival, participanții se bucură de muzică, ateliere de lucru/creație, activități sportive, vizionarea unor filme, discuții și cântece la foc de tabără, dar și de posibilitatea de a face mici drumeții în zona satului Hosman.

 

  • Asociația Prietenii Mocăniței: Prima noastră locomotivă (25.000 lei)

Dacă vrei sa faci un coplil fericit, ofera-i un trenuleț! Noi n-am avut trenulețe când eram mici, așa că ni-l facem pe al nostru acum, din ce au aruncat oamenii mari. Ne-am refăcut șinele, ne-am reparat clădirile și ne-am luat vagoane, dar e greu să miști un tren fără locomotivă. Visăm de mult timp la locomotiva noastră și credem că a venit timpul ca visul să ni se împlinească. Fii alături de noi ca să putem oferi mai des bucurie copiilor, mici si mari!

 

  • Asociația Un Viitor fără Gunoi- AUVFG: Un Viitor fără Gunoi”Sibiu – excursie la HAMBA (ferma apicolă) (22.500 lei) – S-a retras

Foto cover: Gabriela Cuzepan